Mike Maignan, portarul lui Lille, noua campioană a Franţei, urmează să efectueze marţi vizita medicală înainte de a semna cu AC Milan, echipa românului Ciprian Tătăruşanu, al cărei portar titular actual, Gianluigi Donnarumma, se află la final de contract, informează presa italiană.
Conform cotidianului Gazzetta dello Sport şi postului de televiziune Sky Sports, Mike Maignan, al treilea portar al selecţionatei Franţei, a sosit luni seara la Milano, iar condiţiile financiare ale transferului său la gruparea "rossonera" au fost deja stabilite, clubul Lille urmând să încaseze 15 milioane de euro.
#Milan | Cominciano le visite mediche di #Maignan https://t.co/QDQLVF6Nb2
— Gianluca Di Marzio (@DiMarzio) May 25, 2021
AC Milan, care va reveni în sezonul viitor în Liga Campionilor, după o absenţă de şapte ani, pare decisă să grăbească rezolvarea problemei portarului, după ce negocierile din ultimele luni pentru prelungirea înţelegerii cu Donnarumma nu au ajuns la niciun rezultat.
Internaţionalul italian, al cărui contract expiră la finele acestei luni, nu a acceptat ultimele oferte ale conducătorilor lui AC Milan, însă discuţiile nu au fost închise în mod oficial.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Maignan, în vârstă de 25 ani, vine după un sezon aproape perfect, la finalul căruia a devenit campion al Franţei cu Lille, echipă la care joacă din 2015, după ce s-a format ca jucător la PSG.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.