Marţi seara, Atalanta şi Manchester United au remizat, scor 2-2, în a patra etapă a grupelor Ligii Campionilor.
Atalanta a fost la un pas de victorie împotriva lui Manchester United, marţi seara, însă Cristiano le-a stricat din nou seara italienilor.
După ce runda trecută jucătorii lui Gasperini au condus cu 2-0 pe Old Trafford, dar au pierdut cu 3-2, încasând ultimul gol după prelungiri, italenii au scăpat iar punctele în prelungiri.
În avantaj cu doar câteva minute rămase, Cristiano a egalat-o pe Atalanta şi a salvat un punct pentru United, după ce în etapa a treia tot el marcase golul decisiv în prelungiri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Englezii rămân astfel în fruntea grupei, cu şapte puncte, la egalitate cu Villareal, în timp ce formaţia preătită de Gian Piero Gasperini se află la două lungimi în urmă.
După meci, tehnicianul italian a afirmat că este mândru că echipa sa a putut face faţă unuia dintre giganţii Europei, în faţa proprilor fani, deşi a recunoscut că regretă puţin că Atalanta nu a putut ţine de rezultat.
Tehnicianul Atalantei simte ”80% fericire şi 20% regret” după egalul cu Manchester United!
”Mă simt bine, a fost o seară fantastică. Evident, fără acest moment de magie al lui Ronaldo ar fi fost o seară mai bună, dar în sfârşit reuşim să ne bucurăm în faţa proprilor fani împotriva unuia dintre cele mai mari cluburi din Europa.
O victorie ar fi fost ideală, dar am fost aproape. Suntem foarte mândri, 80% simţim fericire şi 20% regret, pentru să încasezi un gol în prelungiri e dezamăgitor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
O victorie ne-ar fi împins spre calificarea în optimi. Încă avem o şansă, dar trebuie să fim mândri că am jucat atât de bine împotriva lui Manchester United.
E o situaţie dificilă, trebuie să vedem ce fac Villareal şi United, dar putem să depindem în continuare de rezultatele noastre. Ştiam că acest meci se va juca până în minutul 95.
Să luăm gol fix înainte de pauză a fost de asemenea enervant, am făcut prea multe astfel de greşeli în ultima vreme, dar însaemnă că avem loc de îmbunătăţire.
Avem multe motive să fim mândri de prestaţia noastră împotriva unui club foarte bogat”, a declarat Gasperini, coform Sky Italia.
- Citește și
- Câţi bani vor câştiga rugbiştii din naţionala Angliei daca vor câştiga toate meciurile din această lună. Suma incredibilă promisă pentru sportivii din Tonga
- VIDEO | Gnabry, reuşită spectaculoasă împotriva Benficăi! Neamţul a reuşit să marcheze pentru 2-0 cu călcâiul
- VIDEO | Gol de poveste în Liga Campionilor! Salzburg a egalat-o pe Wolfsburg cu o execuţie de geniu din lovitură liberă
Afla mai multe despre: champions league, liga campionilor, atalanta united, gian piero gasperini