Echipa bucureşteană FCSB a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a 16-a din Superligă. Gazdele au jucat în inferioritate numerică timp de mai bine de 40 de minute.
FCSB a început tare meciul cu FCU Craiova şi a deschis scorul în minutul 9, prin Florinel Coman, din lovitură liberă, După numai două minute, Mascarenhas l-a faultat în careu pe Băluţă şi arbitrul Adrian Cojocaru a dictat penalti.
A executat şi a transformat Olaru în minutul 12. Meciul a luat o altă turnură în minutul 57, când Valentin Creţu a primit roşu direct pentru o intrare la Bahassa şi a fost eliminat. În minutul 65 Blănuţă a redus din diferenţă, cu o lovitură de cap, dar oltenii nu au avut forâa să egaleze şi bucureştenii s-au impus cu 2-1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Valentin Creţu şi-a prezentat scuzele la finalul jocului după ce a lăsat-o pe FCSB în 1-, însă a transmis că nu se teme de criticile patronului.
"Bine că a ieşit bine. Au fost vreo 3-4 meciuri în care am fost egalaţi pe final. Chiar vreau să-mi cer scuze pentru ce s-a întâmplat. N-am avut intensitate, dar mi-a alunecat piciorul şi s-a dus în sus. (n.r - Suspendare de 4-5 etape?) Nu, nu ştiu, pentru că n-am avut intensitate. Nici nu contează. Important e că a ieşit bine şi îmi felicit jucătorii pentru că m-au salvat.
Am trăit cu sufletul la gură finalul. Pentru noi este foarte bine că am câştigat şi trebuie să o ţinem tot aşa. Urmează un derby şi îl aşteptăm.
E dreptul fanilor să fie supăraţi. Eu zic că i-am răsplătit în această seară cu această victorie grea, muncită. E lung campionatul, mai e şi play-off-ul. Trebuie să o ţinem tot aşa ca în seara asta şi eu zic că va fi bine. Va fi sezonul nostru.
Mă aştept la orice. Când greşeşti trebuie să îşi vezi greşeala, să fii puternic şi să demonstrezi. Teamă de criticile patronului? Nu mi-e frică decât de Dumnezeu. În rest, le suport pe toate. Cred că am demonstrat ce caracter am şi în seara asta am avut ghinion. Îmi pare rău, dar trebuie să treci peste toate", a spus Valentin Creţu, la zona mixtă.
FCSB are 34 de puncte şi este lider în clasament, iar FCU Craiova ocupă locul 14, cu 15 puncte.
Echipele care au evoluat:
- FCSB: Târnovanu - V. Creţu, Ngezana, Lixandru, Radunovic - Djokovic, Ad. Şut, Radaslavescu, Olaru (Dawa 84) - Al. Băluţă (Miculescu 90), Fl. Coman (Ov. Popescu 65). ANTRENOR: Elias Charalambous
- FCU CRAIOVA: Gurău - R. Negru (Danny Henriques 46), Compagnucci, Lacroix, Mascarenhas - Dr. Albu (Achim 60), Van Durmen – Sidibe (Baeten 71), A. Chiţu, Bahassa (Ibrahimi 71) - Blănuţă. ANTRENOR: Giovanni Costantino
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: vali creţu, fcsb, gigi becali