Dan Petrescu, antrenorul de la CFR Cluj, a propus patru veterani pentru echipa naţională antrenată de Edi Iordănescu,
Edi Iordănescu a fost numit la începutul anului selecţionerul echipei naţionale a României.
Înainte să ajungă la fiul lui Anghel Iordănescu, oficialii FRF au luat legătura cu mai mulţi antrenori, inclusiv Dan Petrescu.
Cu acesta s-au purtat lungi negocieri, dar în cele din urmă au căzut. Tehnicianul de 54 de ani a preferat să rămână la CFR Cluj, formaţie cu care se află sub contract.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Antrenorul campioanei a prefaţat, în cadrul unei conferinţe de presă, cum va fi începutul de mandat al lui Edi Iorădanescu.
Dan Petrescu este de părere că la echipa naţională nu poate fi vorba de reconstrucţie, astfel că a numit patru jucători din Liga 1 trecuţi bine de 30 de ani care pot fi convocaţi la prima reprezentativă.
Este vorba de: Constantin Budescu (33 de ani), Gabi Tamaş (38 de ani), Cristi Săpunaru (37 de ani) şi Ciprian Deac (36 de ani).
Dan Petrescu propune 4 veterani din Liga 1 pentru naţionala României
”Eu cred că Edi se uită peste tot, chiar alaltăieri m-a sunat. E un antrenor echilibrat, se consultă cu toată lumea şi o să ia decizile pe care le consideră el. Sunt convins că Budescu, Tamaş, Săpunaru, Deac vor fi chemaţi. Nu cred că se uită la vârstă. Nu cred că un antrenor trebuie să facă greşeală şi să spună că vine să facă o reconstrucţie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mă bufneşte râsul când aud reconstrucţie. Te dă afară imediat, ce reconstrucţie? El trebuie să ia jucătorii care crede că îi vor câştiga următorul meci, nu jucători cu care să faci reconstrucţie. Nu mai există aşa ceva, nu te mai aşteaptă nimeni, nicăieri. Uitaţi-vă la Rapid, merită să fie antrenorul pus sub presiune? La FC Argeş merită?
Nu, dar la noi aşa e, gata, schimbăm antrenorul. Asta e realitatea în fotbal. Edi Iordănescu cred că va alege orice jucător care este în formă. În momentul de faţă, Budescu este în mare formă, iar noi trebuie să avem mare grijă să nu mai fie în formă mâine, asta e clar”, a declarat Dan Petrescu la conferinţa premergătoare meciului FC Voluntari - CFR Cluj.
- Citește și
- Pe modelul Lacina Traore. Lovitură dată de CFR Cluj. Un atacant ghanez, la campioana României
- Jucătorii Rapidului sunt alături de Mihai Iosif: "A promovat echipa, a avut rezultate bune, trebuie să-l susţinem"
- "Rapidul nu mai e cel din septembrie-octombrie". Analiza lui Zotta după al 10-lea meci fără victorie al giuleştenilor | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: dan petrescu, echipa nationala, edi iordanescu