Timpul se opreşte în loc! Finala Copa Libertadores 2018: Boca Juniors – River Plate

O singură rivalitate, o singură dublă manşă crucială şi o singură miză uriaşă: titlul de campioană a Americii. Sâmbătă, una dintre cele mai crâncene rivalităţi din istoria acestui sport le va avea ca protagoniste principale pe Boca Juniors, respectiv River Plate. Ambele luptând cu Copa Libertadores pe masă.

Nu va fi doar o rivalitate cu numele, va fi duelul ”săracilor” împotriva ”bogaţilor”. Acestea sunt cele două pseudonime pe care Boca şi River le-au purtat încă din urmă cu multe decenii. În rândurile ce vor urma vom discuta despre istoria ambelor formaţii, dar şi despre începuturile Superclasico.

River Plate şi epoca ”milionarilor”

Clubul River Plate a fost format la data de 25 mai 1901, aproape de cartierul La Boca, locul ce mai târziu avea să devină actuala locaţie a celor de la Boca Juniors. Primul preşedinte din istoria clubului a fost Leopardo Bard, jumătate evreu, jumătate argentinian, ajuns ulterior medic şi fost deputat în partidul Uniunii Civice Radicale. De altfel, Bard a activat ca jucător al lui River Plate pe vremea când aceştia evoluau în Segunda Division, având şi un titlu de campioană în stagiunea 1907/08. Actuala societate Club Atletico River Plate luase naşte în urma unei fuziuni între cluburile Santa Rosa, respectiv La Rosales. Cel mai interesant detaliu este acela că, în momentul în care Leonardo Bard a fost numit drept primul preşedinte din istoria lui River Plate, acesta avea doar 15 ani.

Totodată, denumirea de River Plate a venit ca urmare a unei neînţelegeri în timpul constuirii actualului port Buenos Aires. Unul dintre muncitorii barajului cu numărul 3 al portului a observat cum trei colegi ai săi au părăsit şantierul în care ei se aflaseră pentru a participa la un meci de fotbal alături de alţi constructori din Buenos Aires. De altfel, ustensilele cu care aceştia lucrau în port aveau inscripţionate numele River Plate, denumirea englezească a râului Rio de la Plata, ce străbate atât Argentina, cât şi Uruguay. Astfel, denumirea River Plate a fost adoptată ca nume oficial al clubului de fotbal proaspăt înfiinţat. Totuşi, procesul de construire al primului stadion a fost unul destul de lung. Pentru început, River Plate evoluase pe stadionul din zona Darsena Sud, localizat în spatele magazinului de pietre preţioase Wilson din Buenos Aires, iar membrii respectivului magazin obişnuiau să aducă la stadion buturile porţilor şi garduri ce separau tribunele de terenul de joc propriu-zis.

Ministrul Agriculturii din Argentina a cerut mutarea echipei pe un alt stadion datorită proiectelor puse în vigoare, astfel că River Plate era rapid forţată să îşi caute o nouă casă unde să îşi poată disputa meciurile de pe teren propriu. Aşadar, Jose Bernasconi, directorul unui magazin de echipamente navale din zona Buenos Aires, a acordat un teren clubului River Plate pentru meciurile de acasă, teren localizat în oraşul Sarandi, provincia Buenos Aires. În acelaşi an în care River Plate se stabilise pe arena din Sarandi, în 1906, conducerea clubului urma să înscrie echipa în divizia secundă argentiniană, terminând primul sezon pe locul şase în seria a doua a campionatului. Doi ani mai târziu, membrii consiliului de administraţie al lui River Plate au reuşit să convingă Ministerul Agriculturii să mute echipa înapoi pe arena din Darsena Sud, lucru ce avea să se şi întâmple. Sezonul următor avea să fie unul de bun augur pentru ”Los Milionarios”, jucând finala playoff-ului de promovare în prima ligă argentiniană împotriva lui Racing Club, ce în semifinale o învingea chiar pe Boca Juniors, scor 2-1. În finală, River Plate s-a impus iniţial cu scorul de 2-1 după prelungiri, însă rezultatul a fost anulat de Federaţia Argentiniană de Fotbal datorită faptului că fanii lui River au sărit gardul de protecţie ce separa terenul de tribune pentru a sărbători alături de jucători, astfel că s-a decis să fie jucată o nouă partidă. În al doilea meci, jucat în luna decembrie, River Plate se impunea cu 7-0 şi astfel obţinea dreptul de a promova în Primera Division.

Primul titlu de campioană a Argentinei a culminat după o perioadă de şapte ani în care Racing Club dominase în mod autoritar competiţia internă, între 1913 şi 1920. Odată cu prima mare performanţă a ”milionarilor” în fotbalul argentinian, conducerea lui River Plate a solicitat mutarea pe un nou stadion, aflat în districtul Recoleta din Buenos Aires. River Plate semnase un contract de închiriere a stadionului valabil cinci ani, iar chiria lunară a stadionului era aproximată undeva la 500 de dolari. Chiria urmase să crească până la 3500 de dolari în anul 1935, odată cu performanţele şi mai notabile ale lui River Plate pe plan intern, dar şi datorită statutului de echipă profesionistă, dobândit între timp. Aşadar, în 1931, River Plate devenise oficial echipă profesionistă cu normă întreagă, iar primele transferuri pe sume enorme de bani în acea perioadă băteau la uşa clubului din Buenos Aires. Culmea, datorită acelor transferuri, River Plate a căpătat porecla ”Los Millionaries”. Atacantul Carlos Peucelle, achiziţionat în anul 1931 pentru 10.000 de dolari şi Bernabe Ferreyra, achiziţionat un an mai târziu, în 1932, pentru 35.000 de dolari, au fost primele transferuri de marcă făcute de River Plate ce le-au adus titulatura de ”milionari”. Bani meritaţi, totuşi. Peucelle a marcat 143 de goluri în 307 partide pentru River, în timp ce Ferreyra a punctat de 187 de ori în 185 de partide. Astfel, River Plate câştiga al doilea titlu de campioană din istoria sa în 1932. Purtând modelul de echipament îmbrăcat şi în zilele noastre, şi anume tricoul alb cu dungă roşie, echipa avea să revină la modelul folosit în 1920, când River câştiga pentru prima dată campionatul intern în Argentina. Un tricou roşu, cu dungi albe verticale.

Naşterea rivalei din Buenos Aires, Boca Juniors

La patru ani distanţă de la înfiinţarea lui River Plate avea să apară o nouă echipă în provincia Buenos Aires, ce urma să devină cea mai acerbă rivală a ei: Boca Juniors. Astfel, în ziua de 3 aprilie, anul 1905, un grup de fotbalişti italieni, emigraţi din Genoa, plecaseră în căutarea unui club în zona Americii de Sud, iar într-un final au poposit în Argentina. Însă nu au plecat singuri la drum, şi asta pentru că alături de ei se afla şi un grup de greci. Aceştia au organizat o întâlnire în Buenos Aires la casa lui Esteban Baglietto, un emigrant italian ce a ajuns în Argentina la începutul secolului 20. De altfel, 50 la sută dintre imigranţii din Argentina în timpul acelei perioade erau italieni. În urma acelei întâlniri avea să fie stabilită pentru prima dată organigrama noului club proaspăt plecat la drum, Club Atletico Boca Juniors, cu acelaşi Baglietto în postura de preşedinte, dar şi jucător, el evoluând pe postul de portar. Însă faţă de viitoarea mare rivală din oraş, River Plate, cei de la Boca Juniors au trebuit să aştepte timp de opt sezoane pentru a obţine promovarea în prima divizie argentiniană, misiune facilitată după ce Federaţia Argentiniană de Fotbal a mărit numărul echipelor din prima ligă de la 6 echipe la 15.

La sfârşitul anilor 1900, Boca Juniors adoptase pentru prima dată modelul tricoului de joc purtat chiar şi în ziua de astăzi, pe fond albastru şi o dungă galbenă. Aceeaşi estetică preucm a celor de la River Plate, însă pe culori diferite. Juan Brichetto, ce avea să preia mai târziu funcţia de preşedinte al clubului Boca Juniors de la Esteban Baglietto, a avut ca sursă de inspiraţie pentru tricoul de joc chiar steagul navei ce străbătea portul din Buenos Aires. Cum nava provenea din Suedia, un Drottning Sophia 4146, conducerea Bocăi Juniors a decis să adopte culorile albastru şi galben drept culori instituţionale.

Odată cu prima promovare reuşită de Boca Juniors în Primera Division lua naştere şi rivalitatea intitulată astăzi ”Superclasico”, împotriva celor de la River Plate. Primul meci între cele două echipe a avut în stagiunea 1912/13, pe stadionul celor de la Racing Club, ce urma să se încoroneze campioană a Argentinei la finele acelui sezon, scorul final fiind 2-1 pentru River Plate. Cu opt înfrângeri, două rezultate de egalitate şi şase înfrângeri în cele 14 etape disputate în Primera, Boca Juniors încheia sezonul pe locul al cincilea, pentru ca un an mai târziu, formaţia ”Azul y Oro” (albastru şi aur), să termine pe ultimul loc de pe podium. Cu toate acestea, Boca Juniors a avut de aşteptat şase sezoane pentru a se putea mândri cu statutul de campioană a Argentinei, atunci când aceştia reuşeau să câştige campionatul cu opt victorii şi şase rezultate de egalitate în cele 14 etape disputate. Un an mai târziu, Boca se încorona din nou campioană a Argentinei, de această dată într-o manieră mai autoritară faţă de stagiunea precedentă, cu 20 de victorii şi trei rezultate de egalitate după 24 de meciuri. De altfel, în ultima etapă a campionatului, Boca reuşise să o învingă pe Banfield, ocupanta poziţiei secunde, cu scorul de 2-0. În 1924, Boca Juniors atingea punctul maxim al ascensiunii lor, când câştigau un nou de campiaonă a Argentinei cu 18 victorii şi un rezultat de egalitate în 19 meciuri. Mai mult decât atât, golaverajul Bocăi a fost de 67 la 8, un lucru absolut remarcabil pentru acele timpuri în Argentina.

În 1925, Boca Juniors a participat la un tur european desfăşurat în Spania, Germania şi Franţa, disputând în total 19 meciuri. Dintre acestea, 13 au fost jucate în Spania, cinci în Germania, iar unul singur în Franţa. Aici, Boca a înfruntat echipe precum Real Madrid, Deportivo La Coruna, Athletic Bilbao sau Bayern Munchen, marcând 40 de goluri şi primind 16. Astfel, bilanţul lor a fost unul pozitiv, cu 15 victorii, un singur rezultat de egalitate şi trei înfrângeri. Boca îşi confirmase statutul de putere a fotbalului argentinian la sfârşitul anilor 1920, câştigând în acest interval de timp patru campionate interne şi tot atâtea cupe ale Argentinei.

Odată cu introducerea statutului de fotbal profesionist în Argentina, Boca Juniors câştigase titlul sub noua titulatură în 1931, învingând-o chiar pe rivala sa, River Plate, în ultima etapă a sezonului, cu scorul de 3-0. Şi în ciuda faptului că în stagiunea 1933/34 încasaseră 62 de goluri în 39 de etape, Boca Juniors se încorona din nou campioană internă, pentru ca în anul următor, Boca să îşi păstreze titlul de campioană, fiind prima echipă din istoria fotbalului profesionist argentinian ce reuşeşte să îşi păstreze titlul obţinut cu un an înainte. În decada anilor 1940, Boca Juniors a câştigat trei titluri de campioană a Argentinei, primul dintre acestea fiind obţinut chiar în 1940, anul inaugurării stadionului La Bombonera, templul Bocăi Juniors. În acel an, meciul ce a făcut diferenţa a fost cel dintre Boca Juniors şi Independiente, încheiat cu scorul de 5-2, rezultat ce a asigurat titlul de campioană a Argentinei galben-albaştrilor. După titlul obţinut în stagiunea 1942/43, sezon în care Boca Juniors i-a luat faţa marii rivale River Plate cu doar un punct în clasament, formaţia ”Azul y Oro” şi-a păstrat titulatura de regină a Argentinei şi un an mai târziu, fiind pentru a doua oară în istorie când Boca Juniors îşi revendica titlul obţinut cu un an înainte. Şi totuşi, în 1949, Boca Juniors fusese foarte aproape de retrogradarea în Segunda Division, salvându-se in extremis de la retrogradare graţie victoriei din ultima etapă împotriva echipei ce avea să retrogradeze, Lanus. De atunci, Boca a continuat să rămână pe prima scenă a fotbalului argentinian şi să îşi adjudece alte 21 de trofee de campioană a Argentinei, cele mai recente titluri fiind cele din stagiunile 2016/17, respectiv 2017/18.

Statisticile duelului Boca Juniors-River Plate

În ceea ce priveşte istoria duelurilor directe dintre cele două echipe, Boca Juniors şi River Plate au disputat în total 246 de partide, Boca având câştig de cauză cu 88 de victorii, faţă de cele 81 de succese obţinute de River Plate. De asemenea, alte 77 de meicuri s-au încheiat la egalitate. La capitolul jucătorilor cu cele mai multe prezenţe în Superclasico, liderul acestei ierarhii este Reinaldo Merlo, fostul mijlocaş defensiv al celor de la River Plate având 42 de prezenţe, urmat de Hugo Gatti, portar ce a evoluat atât pentru Boca Juniors, cât şi pentru River Plate, cu 38 de meciuri, iar pe locul al treilea se clasează fostul fundaş central Silvio Marzolini cu 37 de meciuri.
Totodată, golgheterul all-time al rivalităţii dintre Boca şi River este Angel Labruna cu 16 reuşite, urmat de Oscar Mas, tot de la River Plate, cu 12 goluri şi Paulo Valentim, fostul atacant al Bocăi Juniors având zece goluri.
De-a lungul timpului, cele două echipe s-au întâlnit doar de două ori în semifinalele Cupei Libertadores, dar niciodată în finală. Se întampla în sezonul 1977/78, când Boca Juniors se impunea cu scorul de 2-0 în manşa retur, după un scor alb în primul act, având să se impună şi în finala competiţiei contra lui Deportivo Cali, şi în stagiunea 2003/04, când tot Boca Juniors a obţinut accesul în finală în urma loviturilor de departajare, scor 5-4. Boca avea să piardă acea finală, împotriva columbienilor de la Once Caldas, scor 0-2 după loviturile de departajare. De altfel, Boca Juniors are cele mai multe victorii ale acestei rivalităţi în meciurile disputate în Copa Libertadores, cu zece victorii, comparativ cu cele şapte ale lui River Plate.

Atât ca jucători, cât şi ca antrenori, doar şapte oameni au evoluat pentru una dintre echipe în timpul carierei, dar ca antrenori au pregătit echipa rivală: Rogelio Dominguez, Adolfo Pedernera, Miguel Angel Lopez, Claudio Borghi, Jose Manuel Moreno, Francisco Sa şi Juan Jose Lopez.
 

Traseu Boca Juniors:

Multipla campioană a Argentinei, a intrat în ediţia 2018 a Copei Libertadores în grupa 8, alături de Palmeiras din Brazilia, CD Popular Junior din Columbia şi Club Alianza Lima din Peru. Echipa condusă de Guilermo Barros Schelotto a terminat grupa 8, pe locul 2, cu 9 puncte. Pe locul 1 a încheiat Palmeiras cu 16 puncte, în timp ce Junior şi Alianza Lima, au fost pe locurile 3, respectiv 4.

Ajunsă în optimi, Boca Juniors a trecut în dublă manşă de Club Libertad din Paraguay. Scor general şase la doi pentru argentinieni. Doi la zero pe teren propriu şi patru la doi pe terenul din Paraguay. În sferturile competiţiei, Boca a întâlnit-o pe Cruzeiro. Pe „La Bombonera”, Boca s-a impus cu doi la zero, iar în Brazilia au terminat la egalitate, unu la unu.

În penultimul act s-au reîntâlnit cu Palmeiras, după dubla din faza grupelor. În primele două întâlniri din luna aprilie, Boca a pierdut pe teren propriu, iar pe Allianz Parque au încheiat la egalitate. Brazilienii au plecat în dubla din semifinale cu avantajul moral, dar în meciul tur formaţia argentiniană a câştigat cu doi la, după dubla din ultimele zece minute reuşită de Dario Benedetto. În returul din „Ţara cafelei”, Boca a încheiat 2 la 2, şi astfel după şase ani de aşteptare „galben-albaştrii” ajung din nou în finală.

Sistem preferat:  Sub comanda lui Guillermo Barros Schelotto, Boca Juniors este o echipă versatilă, care poate schimba sistemul de la meci la meci, sau chiar în timpul partidei în funcţie de adversar. Ideea de bază a celor de la Boca este linia formată din 4 fundaşi. Apoi la mijloc filozofia de joc se schimbă foarte uşor.  În general Schelotto preferă trei mijlocaşi centrali pentru a acorda mai multă consistenţă în mijlocul terenului. Astfel că sistemul cel mai utilizat este 4-3-3 sau 4-3-1-2. Însă în acest sezon, Boca a avut meciuri în care a evoluat şi în 4-2-3-1, fiind o echipă reactivă, cu un sistem bazat pe jucători rapizi în flancuri.  Punctul forte al echipei îl reprezintă jucătorii experimentaţi din ofensivă: Mauro Zarate, Carlos Tevez, Cristian Pavon, Dario Benedetto, Ramon Abila şi Cristian Espinoza.

Antrenor Boca Juniors: Guillermo Barros Schelotto, în vârstă de 45 de ani. A preluat banca tehnică a Bocăi într-o situaţie dificilă în martie 2016. Pe banca galben-albaştrilor, Schelotto a câştigat 2 titluri de campioană a Argentinei şi a readus-o în ultimul act din Libertadores. O singură experintă de antrenor a mai avut până la cea de la Boca. A fost pe banca lui Lanus, cu care a reuşit să câştige în 2013 trofeul Copa SudAmericana. Fost mijlocaş ofensiv, Guillermo Barros Schelotto, a evoluat pentru Boca Juniors între 1999 şi 2007. În această perioadă a câştigat Copa Libertadores în 2003. În acelaşi an era titular în Cupa Intercontinentală cu AC Milan, pe care Boca o câştiga. În startul reprizei a doua, s-a accidentat şi a fost schimbat. A fost prima accidentare gravă, pentru un tânăr mijlocaş ce era urmărit de cluburi europene importante. În cariera sa de fotbalist a mai evoluat pentru Gimnasia La Plata şi Columbus Crew.

Traseu River Plate:

River a fost repartizată în grupa 4 din Copa Libertadores, cu Flamengo din Brazilia, Independiente Santa Fe din Columbia şi CS Emelec din Ecuador. River Plate a câştigat grupa, cu 3 victorii şi 3 rezultate de egalitate.

În optimi, echipa lui Marcelo Gallardo a dat peste vecinii de la Racing Club. După un zero la zero, în meciul tur, River a tranşat calificarea în favoarea ei pe Estadio Monumental, unde s-au impus clar cu trei la zero. Faza sferturilor a fost aproape identică pentru River Plate, care a dat peste concitadina Estudiantes. În tur a fost acelaşi scenariu ca şi în optimi. Zero la zero în tur şi succes pe Monumental. De această dată cu trei la unu.

Ca şi Boca Juniors, în semifinale River Plate a dat peste o echipă din Brazilia. Gremio a fost adversara „milionarilor”. Formaţia condusă de Gallardo a pierdut meciul tur de pe teren propriu, dar returul din Brazilia a fost incredibil. Gremio a condus cu unu la zero şi avea avantaj de două goluri la general, dar River s-a calificat în finală după două goluri marcate în ultimele zece minute. Reuşita decisivă a lui Martinez, venind în minutul 95. River Plate a fost ultima dată prezentă în ultimul act, în 2015 când a câştigat şi trofeul în faţa celor de la UANL din Mexic.

Antrenor River Plate: Marcelo Gallardo s-a născut la Merlo, lângă Buenos Aires pe 18 ianurie 1976. Încă de mic, visul său a fost sa evolueze în tricoul alb cu dungă roşie. În 1993 debuta la echipa mare a lui River pe poziţia de mijlocaş ofensiv, pe când avea doar 17 ani. la opt ani distanţă, AS Monaco îl aducea în Europa. În primele două sezoane petrecute în principatul monegasc a impresionat alături de Ludovic Giuly. După doar 3 ani, a urmat reîntoarcerea la River, unde cifrele au fost din nou bune, aşa că PSG a crezut în el. Revenit în Ligue 1, Gallardo nu a mai avut acelaşi randament. La un an distanţă a luat calea Statelor Unite ale Americii unde a petrecut doar 6 luni la DC United. În ultimele două sezoane din carieră a evoluat la River şi la Nacional. La Nacional şi-a încheiat cariera de jucător şi a început-o pe cea de antrenor. Nu a rezistat decât un singur sezon. După doi ani sabatici, a venit instalarea pe banca lui River Plate. Cu o aşezare compactă şi cu un spirit de echipă impresionant, River a redevenit o forţă în Argentina şi în fotbalul din America de Sud. Un trofeu Copa Libertadores şi o finală în doar patru ani îl fac pe Marcelo Gallardo unul dintre cei mai doriţi tehnicieni în Europa.

Dubla manşă a finalei Copei Libertadores dintre Boca Juniors şi River Plate se va disputa în zilele de 10 noiembrie, respectiv 24 noiembrie. Pentru o victorie în prima manşă, Boca Juniors a primit o cotă de 2,5, faţă de cota de 3,4 din dreptul celor de la River Plate. De menţionat faptul că atât Boca Juniors, cât şi River Plate vor disputa ambele manşe fără proprii suporteri în meciurile din deplasare.

articol scris de Mihai Dolinschi

Afla mai multe despre: boca juniors-river plate, copa libertadores 2018