Dinamo ar putea continua achiziţiile importante şi în perioada de transferuri din iarnă, atunci când antrenorul Cosmin Contra ar putea definitiva lotul cu care va ataca a doua parte a actualului sezon. Fundaşul naţionalei, Dragoş Grigore (34 de ani), cu care Dinamo a negociat în această perioadă, a primit o veste deloc plăcută la Ludogoreţ, ceea ce l-ar putea aduce înapoi în "Ştefan cel Mare".
Conducerea iberică de la Dinamo a băgat mâna adânc în buzunar pentru transferurile făcute în această perioadă. Cosmin Contra i-a primit pe Vlad Achim, Janusz gol, Isma Lopez, Gonzalez, Nemec, Borja Valle, Camara, Rene Roman, Aleix Garcia, Andrei Radu, Paul Anton, Magaye Gueye sau Ba, dar "câinii" l-au ratat pe Dragoş Grigore.
Recent, presa din Bulgaria a anunţat ce se va întâmpla cu Dragoş Grigore, după ultima mutare de la Ludogoreţ.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dragoş Grigore, trecut în linia a doua la Ludogoreţ! Cale liberă pentru transferul al Dinamo?
La doi ani de la transferul de la Al Sailiya, din Qatar, Dragoş Grigore a fost trecut pe banca de rezerve, anunţă presa din Bulgaria. Ultimele transferuri făcute de Ludogoreţ au indicat un nou cuplu de fundaşi la campioana Bulgariei, iar apărătorul naţionalei României se pare că a ieşit dintre titulari.
Această mutare l-ar putea determina pe Dragoş Grigore să accepte o posibilă nouă ofertă de la Dinamo, în iarnă: "Ludogoreţ va avea o nouă pereche de fundaşi centrali. Treptat, antrenorul Pavel Vrba le va da şanse noilor achiziţii, Olivier Verdon şi Josue Sa. Primul a jucat deja în două meciuri alături de Cosmin Moţi. Al doilea, Josue Sa, abia a semnat cu Ludogoreţ şi va face pereche cu Cosmin Moţi în centrul apărării.
În centrul apărării, antrenorul ceh mai are două variante: Georgi Terziev şi Dragoş Grigore. Pentru moment, ei sunt variantele de rezervă. Dragoş Grigore ar fi putut ajunge la Dinamo Bucureşti, dar transferul nu a mai avut loc", susţin jurnaliştii de la Topsport.bg.
Fostul căpitan al lui Dinamo, Dragoş Grigore, a primit o nouă veste rea în această perioadă. Fundaşul naţionalei a acuzat o accidentare înaintea partidei cu Islanda, iar problemele nu au încetat. Astfel, FRF a anunţat, marţi, că Dragoş Grigore a părăsit cantonamentul naţionalei, înaintea partidei cu Austria.
Dinamo a negociat cu Ludogoreţ pentru transferul lui Dragoş Grigore. Rufo Collado s-a deplasat în Bulgaria
Din informaţiile Telekom Sport, directorul sportiv al lui Dinamo, Rufo Collado, s-a deplasat în Bulgaria, pentru a negocia cu Ludogoreţ transferul lui Dragoş Grigore în "Ştefan cel Mare". "Câinii" au încercat să-l aducă pe fundaşul naţionalei, deşi fotbalistul mai are contract cu Ludogoreţ până în 2022.
După ce a ratat transferul lui Dragoş Grigore, Dinamo s-a reorientat şi l-a transferat pe Abdoulaye Ba.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dragos grigore, dinamo, transfer dragos grigore dinamo, transferuri dinamo, dinamo transferuri, dragos grigore ludogoret