You are here:

Todoran a răbufnit după ce a obţinut cu greu un punct în deplasarea de la Arad! "Din prima zi mi-aţi cerut demisia"

Todoran a răbufnit după ce a obţinut cu greu un punct în deplasarea de la Arad! "Din prima zi mi-aţi cerut demisia"

FCSB

Comentarii

FCSB a remizat, scor 1-1 (1-0), în meciul disputat, duminică, pe terenul celor de la UTA Arad, în etapa a III-a a Ligii I.

Pentru UTA a marcat Ubbink în minutul 20. După mai mult de 30 de minute Gigi Becali a comandat 3 schimbări, dar situaţia nu s-a schimbat până la pauză. În repriza secundă, FCSB a ratat cele mai mari ocazii, dar golul egalării a venit de abia în minutul 90. Puştiul Ianis Stoica a egalat, după ce fusese introdus pe parcursul meciului. 

"Din prima zi mi-aţi cerut demisia, altceva?"

"Venim după o deplasare lungă, după ce am jucat 120 de minute, dar dorinţă au avut. Jucătorii au vrut să câştigăm astăzi. Aţi mai pus întrebarea asta, nu aţi obosit? Orice jucător trebuie să fie pregătit, joacă o repriză, joacă tot meciul, trebuie să fie pregătit. Am nişte jucători de caracter. Am zis-o de data trecută: din prima zi mi-aţi cerut demisia, altceva?

Am început cu un rezultat de egalitate la Botoşani, unde am dominat tot meciul. Am avut un meci foarte bun cu Universitatea Craiova, apoi Conference League, unde am avut un rezultat ruşinos. Îmi pare rău de suporteri, au tot dreptul să ne conteste. Apoi a venit meciul de astăzi. Moruţan? Domnul Becali ştie toate aceste aspecte, eu atât timp cât îl am la echipă, spun că e un jucător de calitate", a spus Todoran după meci. 

După acest rezultat, FCSB ocupă locul 4, cu cinci puncte, după CFR Cluj, nouă puncte, Rapid şi FC Botoşani, cu câte şapte puncte. UTA este pe locul 6, tot cu cinci puncte, după Farul Constanţa.

 

Afla mai multe despre: fcsb-todoran-liga 1-uta 

viewscnt
Articole similare