You are here:

Totul pentru idolul lor! O statuie şi o frescă dedicate lui Maradona, inaugurate lângă stadionul echipei Argentinos Juniors

Totul pentru idolul lor! O statuie şi o frescă dedicate lui Maradona, inaugurate lângă stadionul echipei Argentinos Juniors
Comentarii

O impunătoare pictură murală şi o statuie de mari dimensiuni a lui Diego Armando Maradona au fost inaugurate la câţiva metri de stadionul echipei Argentinos Juniors, în districtul La Paternal din Buenos Aires, unde şi-a făcut debutul legendarul fotbalist argentinian, care marţi a împlinit 58 de ani,

"Statuia şi fresca se adăugă casei pe care am recuperat-o, pentru că noi, vecinii din cartier, dorim să facem din La Paternal capitala mondială a fotbalului, cu Diego ca emblemă, iar acesta este cel mai bun loc pentru a-i dedica cel mai mare monument din lume", a declarat Cesar Perez, promotorul omagiului.

Fresca şi statuia, care urmau să fie inaugurate oficial, marţi, însă evenimentul a fost amânat cu o zi din cauza ploii, se află în apropierea unei case în cale Maradona a locuit în perioada în care a jucat la Argentinos Juniors, care a fost recuperată de Perez şi transformată în muzeu.

"Astăzi este ziua sa. Adevărul este că Diego este o imagine mondială. Spui Argentina şi este sinonim cu Maradona. Noi îi întoarcem dragostea noastră într-un fel sau altul, prin această frescă, prin statuia şi casa pe care am recuperat-o, pentru ca întreaga lume să poată vedea cu a trăit Diego şi familia sa", a adăugat directorul muzeului.

Statuia, realizată de artistul Jorge Martinez, are o înălţime de patru metri, fiind ridicată pe o structură de fier, din răşină acrilică şi fibră de sticlă, în timp ce pictura murală are aproximativ 12 sau 13 metri şi a fost realizată de artiştii Mariano Antedomenico şi Pablo Cano.

Afla mai multe despre: cesar perezmaradonastatuieargentinos 

viewscnt
Articole similare