You are here:

Totul pentru Neymar! Barcelona, gata de o tranzacţie-monstru pentru readucerea brazilianului pe Camp Nou: bani plus două staruri la schimb!

Totul pentru Neymar! Barcelona, gata de o tranzacţie-monstru pentru readucerea brazilianului pe Camp Nou: bani plus două staruri la schimb!

FC Barcelona

Comentarii

Barcelona pus la cale un plan pentru readucerea lui Neymar (28 de ani) pe Camp Nou. Plecat în 2017 la PSG pentru cea mai mare sumă plătită vreodată pe un fotbalist, brazilianul se poate întoarce în această vară la gruparea catalană, după ce şefii clubului blaugrana au încercat să-l transfere şi în vara lui 2019, dar fără succes.

Leo Messi vrea să joace din nou lângă Neymar, iar şefii Barcelonei fac tot posibilul pentru a-i îndeplini dorinţa starului argentinian. În birourile de pe Camp Nou s-a pus la punct un plan prin care să se realizeze mutarea care a picat în ultima clipă în vara trecută. Catalanii pregătesc o ofertă de bani plus doi jucători, scrie Mundo Deportivo, care a aflat ce mutări intenţionează să facă Barcleona.

Ca să nu plătească sumă exorbitantă de bani pentru Neymar, Barcelona ar fi gata să-i includă în tranzacţie pe Coutinho şi Ousmane Dembele, doi fotbalişti cu puţine reuşite pe Camp Nou din momentul transferului lor. Pe lângă cei doi fotbalişti, Barca ar urma să plătească şi o sumă de bani, considerabil mai mică decât cea cerută de parizieni, scrie sursa citată. PSG solicită acum 150 de milioane de euro pentru Neymar.

Neymar a plecat de la FC Barcelona la PSG în vara lui 2017, într-o tranzacţie care l-a transformat pe brazilian în cel mai scump fotbalist din istorie. Parizienii au plătit 222 de milioane de euro, echivalentul clauzei de rezilere a contractului dintre Neymar şi FC Barcelona.

Afla mai multe despre: neymarfc barcelonatransferplan 

viewscnt
Articole similare