Deşi preşedintele clubului PSG, Nasser Al-Khelaifi, a declarat că este imposibil ca Neymar să plece în vară, oferta de 400 de milioane de euro a madrilenilor îi va deschide porţile brazilianului către campioana Europei.
Cotidianul As notează că, în urmă cu câteva săptămâni, preşedintele Realului, Florentino Perez, s-a întâlnit la Paris cu tatăl lui Neymar şi cu doi avocaţi pentru a discuta trecerea jucătorului sub comanda lui Zidane.
La 7 decembrie, după ce Cristiano Ronaldo a primit Balonul de Aur, Perez a declarat că Neymar ar avea mai multe posibilităţi de a deveni cel mai bun jucător din lume dacă ar fi la Real.
"Madrid este un club care îi oferă ce-i trebuie unui mare jucător", a precizat Perez.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Neymar s-a operat săptămâna trecută în Brazilia, după o accidentare suferită în Ligue 1. Din acest motiv, brazilianul nu a jucat în returul PSG - Real, scor 1-2, din optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Neymar a ajuns la Paris vara trecută, după ce PSG le-a plătit celor de la FC Barcelona suma record de 222 de milioane de euro, reprezenântând clauza de reziliere a brazilianului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: neymar, psg, paris, florentino perez, real madrid, ligue 1, liga campionilor, uefa, champions league