You are here:

Trăiasca partidul! Lecţii de patriotism pentru jucătoarele din naţionala Chinei, înainte de Campionatul Mondial din Franţa

Trăiasca partidul! Lecţii de patriotism pentru jucătoarele din naţionala Chinei, înainte de Campionatul Mondial din Franţa
Comentarii

Jucătoarele din naţionala de fotbal feminin a Chinei au primit lecţii de patriotism înainte de participarea la Cupa Mondială, competiţie care va fi găzduită de Franţa, în perioada 7 iunie – 7 iulie, relatează L’Equipe.

Sportivele au fost obligate de federaţie să participe la o serie de conferinţe cu tema “Patria în inima mea”.

“Educaţia patriotică are o semnificaţie mare pentru noi, care ne vom lupta pentru ţara noastră”, a declarat căpitanul Wu Haiyan.

La cursuri care au avut loc, luni, la Beijiing, jucătoarele au studiat Constituţia şi legislaţia chineză, ele primind lecţii de la o profesoară la Universitate.

“Ea le-a clarificat componentelor echipei drepturile şi obligaţiile fundamentale ale cetăţenilor şi le-a ajutat să aprofundeze înţelegerea regulilor patriotismului din punct de vedere moral, legal şi politic”, a precizat federaţia chineză.

Naţionala Chinei va juca la Cupa Mondială în grupa B, din care fac parte şi Germania, Spania şi Africa de Sud.

Afla mai multe despre: chinacm franta 

viewscnt
Articole similare