Dinamo a ratat prezenţa în play-off şi în acest sezon, iar după 13 transferuri realizate în această iarnă, Mircea Rednic a anunţat că mai aşteaptă încă un jucător în linia defensivă.
Deian Sorescu a fost suspendat pentru partida cu FC Botoşani, pierdută de Dinamo, scor 1-2, iar Mircea Rednic a recunoscut că n-a fost mulţumit de fundaşul dreapta folosit în meciul de aseară. Aliji a fost reprofilat, iar antrenorul a declarat că aşteaptă acum un nou transfer.
"Dacă până în vară nu se adaptează şi nu se ridică la cerinţele mele, s-ar putea să ne despărţim. O să mai vină un jucător, pentru că aţi văzut ce s-a întâmplat, că nu l-am avut pe Sorescu, aşa cum e el ca fundaş dreapta, tot ne-am câcâit, dar n-a fost din vina noastră, pentru că au fost doi jucători care erau în avion, dar când să pornească nu mai avea benzină avionul" , a declarat Mircea Rednic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea rednic, dinamo, fc botosani