You are here:

Transfer la FCSB. Gigi Becali a adus un atacant! Astăzi a făcut primul antrenament cu echipa

Transfer la FCSB. Gigi Becali a adus un atacant! Astăzi a făcut primul antrenament cu echipa

FCSB

Comentarii

Aşa cum a anunţat într-o conferinţă de presă, Gigi Becali l-a adus la FCSB pe Juvhel Tsoumou, la solicitarea lui Narcis Răducan, noul director sportiv al echipei roş-albastre.

Juvhel Tsoumou s-a prezentat astăzi la primul antrenament al roş-albaştrilor. Congolezul trecut pe la Eintracht Frankfurt a făcut cunoştinţă cu, posibil, viitorii săi coechipieri. El a efectuat astăzi prima şedinţă de pregătire sub comanda antrenorului Bogdan Vintilă.

Tsoumou s-a remarcat în Liga 1 la FC Hermannstadt, formaţie pentru care a marcat 8 goluri în 41 de meciuri oficiale.

În vârstă de 28 de ani, Tsoumou măsoară 1.88 m şi a mai trecut în cariera sa pe la Eintracht, Blackburn, Alemannia Aachen, Plymouth, Senica sau Ermis Aradippou. Becali a confirmat că atacantul născut la Brazzaville va trebui să treacă o perioadă de probă la FCSB.

Pe vremea când evolua la Eintracht el a fost convocat la naţionalele Under 18 şi Under 19 ale Germaniei. A bifat de fapt două prezenţe la U18 contra Franţei, în luna martie a anului 2008. La U19 a jucat puţin mai târziu într-un meci cu Anglia. Pentru naţionala mare a statului Congo, Tsoumou are 2 selecţii şi nici un gol marcat.

La antrenamentul de astăzi al roş-albaştrilor a participat şi Cristi Manea, o altă nouă achiziţie a echipei lui Gigi Becali.

Mai ai câteva secunde libere? Vezi şi postările de pe Instagram Telekom Sport!

 

 

Afla mai multe despre: tsoumou 

viewscnt
Articole similare