You are here:

Transfer record pentru club! A refuzat-o pe FCSB şi s-a transferat în Italia. Lovitura de ultimă oră încercată de Becali cu jucătorul naţionalei

Transfer record pentru club! A refuzat-o pe FCSB şi s-a transferat în Italia. Lovitura de ultimă oră încercată de Becali cu jucătorul naţionalei

Fotbal

Comentarii

Cel mai tânăr fotbalist care a debutat vreodată pe una din primele două scene ale fotbalului românesc, Cătălin Vulturar (15 ani), legitimat la UTA Arad, a semnat cu formaţia italiană Lecce şi va merge în Peninsulă imediat după cantonamentul naţionalei U17 a României.

Pe 8 decembrie 2018, regretatul antrenor Ionuţ Popa îl introducea pe teren pe tânărul Cătălin Vulturar, de doar 14 ani şi 9 luni, în prelungirile partidei cu Farul Constanţa, din deplasare, într-un duel din Liga a 2-a. La finalul partidei, Ionuţ Popa a declarat că Vulturar este viitorul fotbalului arădean.

La 14 ani şi 9 luni, Vulturar a doborât recordurile mai marilor Nicolae Dobrin, Forin Răducioiu, Marius Niculae sau Dorin Mateuţ. Pe arena unde Gheorghe Hagi cunoştea primele momente de glorie, Cătălin Vulturar scria istorie.

A refuzat-o pe FCSB şi s-a transferat în Italia. Lovitura de ultimă oră încercată de Becali cu jucătorul naţionalei

La aproape doi ani de la acel moment, Cătălin a semnat cu formaţia italiană Lecce, recent retrogradată din Serie A în Serie B. În trecut, fotbalistul a refuzat o ofertă de la FCSB, care şi-l dorea la pachet cu Dennis Man.

"Am avut oferta de la FCSB, dar nu am vrut să merg, pentru că fac deja antrenamente cu grupa de 2001 de la UTA şi cred că mă pregătesc destul de bine acolo", a explicat fotbalistul la acea vreme.

Tânărul mijlocaş, impresariat de Cătălin Sărmăşan, a devenit cel mai scump jucător vândut vreodată de UTA Arad, raportându-ne la vârsta sa. La nici 16 ani împliniţi, Vulturar i-a costat pe cei de la Lecce, conform celor de la Gazzeta dello Sport, aproximativ 500.000 de euro.

Conducerea celor de la UTA Arad nu a dorit să comenteze suma de transfer, însă a ţinut să menţioneze că sunt mai multe bonusuri de performanţă, dar şi un procent dintr-un eventual viitor transfer, conform Aradon.ro.

În acest moment, Cătălin Vulturar se află alături de naţionala U17 a României în cantonamentul de la Mogoşoaia, pentru dubla amicală cu Bulgaria, de pe 8 şi 11 octombrie. Fotbalistul nu a dorit să vorbească despre transferul în presa locală, însă a recunoscut că va pleca spre Italia imediat ce se termină acţiunea naţionalei U17.

Tot la Lecce, în această vară, au mai ajuns Răzvan Păşcălău de la U Cluj şi Rareş Cătălin Burnete, de la Colţea Braşov.

Afla mai multe despre: fotbalfcsbsteauabecali 

viewscnt
Articole similare