Florinel Coman (26 de ani) este jucătorul lui Al Gharafa acum, dar este posibil să fie subiectul unui transfer uluitor în Europa Occidentală.
Florinel Coman, înapoi în Europa. De la FCSB, în Qatar şi, apoi, în Italia, alături de un alt român
Florinel Coman ar putea da lovitura carierei pe plan sportiv. Fostul fotbalist de la FCSB ar s-ar putea întoarce în Europa, dar în vest, în unul dintre campionatele de top de pe bătrânul continent.
Mai exact, Coman ar fi dorit în Serie A, de Cagliari, formaţie la care este legitimat şi conaţionalul său, mijlocaşul Răzvan Marin, potrivit informaţiilor furnizate de celebrul jurnalist italian Gianluca Di Marzio.
Mai mult, atacantul lateral chiar s-ar afla în negocieri avansate cu echipa italiană şi chiar au avansat în ultimele ore. Tot ce ar mai rămâne de rezolvat ar fi doar ”unda verde” de la Al Gharafa pentru a finaliza mutarea între cele două cluburi. Perioada de mercato din Serie A se închide pe 3 februarie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În momentul de faţă, Cagliari se află pe locul 16 în clasamentul din Serie A, cu 21 de puncte acumulate în 22 de meciuri jucate, fiind la o lungime distanţă de Parma, prima echipă din zona roşie a retrogradării.
În ceea ce-l priveşte pe Florinel Coman, acesta a ajuns la începutul sezonului în Qatar, la Al Gharafa, şi a livrat trei goluri şi opt pase decisive în 19 meciuri jucate în toate competiţiile.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florinel coman, serie a, italia, cagliari