Adrian Mazilu va pleca la Brighton, formaţia din Premier League, în această iarnă.
Transferul lui Adrian Mazilu la Brighton a fost analizat de un fost tricolor din Premier League: „Va juca la echipa a doua!”
Florin Gardoş, fostul fundaş al lui Southampton, a analizat această mutare şi recunoaşte că Adrian Mazilu va fi folosit, cel mai probabil, la echipa a doua a lui Brighton, dată fiind diferenţa enormă de nivel între Premier League şi nivelul de la noi.
„Pare greu de crezut în momentul ăsta. Asta e clar, diferenţă mare. El, Mazilu, poate încă să joace la ei, au echipa a doua, e Under 23, e campionat destul de puternic. Acolo pot să joace şi trei jucători cu vârsta peste 23. Acolo sunt trimişi jucătorii care nu joacă sau care sunt reveniţi după accidentări.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Un nivel relativ bun, poate să fie o perioadă bună pentru el de acomodare acolo. Ca şi idee, ca şi cultură, e acelaşi fotbal şi în Premier League 2 cred că se numeşte competiţia. Sper să revină în forma pentru care Brighton a dat banii. Nu a mai fost la fel. E un copil de 17 ani? Sigur, inevitabil te gândeşti la accidentări”, a declarat Florin Gardoş, potrivit Fanatik.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adrian mazilu, farul, brighton