You are here:

Transferuri de TOP la FCSB. Becali s-a dezlănţuit pe piaţa de mercato şi dă două lovitură memorabile în Liga I. Achiziţii de titlu pentru roş-albaştri

Transferuri de TOP la FCSB. Becali s-a dezlănţuit pe piaţa de mercato şi dă două lovitură memorabile în Liga I. Achiziţii de titlu pentru roş-albaştrigalerie foto

FCSB

Comentarii

FCSB are mari probleme de lot şi în urma accidentărilor şi a focarului de coronavirus, roş-albaştrii nu s-au putut prezenta la meciurile cu Farul Constanţa, din Liga I, şi cu FC Voluntari, din Cupa României.

FCSB traversează cea mai dificilă perioadă a sezonului. Vicecampioana României are o listă lungă de indisponibili, în special din cauza cazurilor multiple de coronavirus, astfel că Gigi Becali vrea să întărească din nou lotul echipei cu alte transferuri din Liga I. Cum strategia din ultimii ani a dat roade, când a transferat doar jucători români de mare perspectivă, Gigi Becali vrea să continue pe aceeaşi linie şi să aducă un fundaş central tânăr din Liga I.

În ultimii 12 ani, deşi a investit enorm pentru nivelul Ligii I, FCSB s-a ales cu un profit de aproximativ 30 de milioane de euro. Acum, Gigi Becali a fost sfătuit de oficialii roş-albaştrilor să îl transfere pe Grigore Turda, unul dintre cei mai în formă fundaşi din campionatul României. 

Transferuri de TOP la FCSB. Becali s-a dezlănţuit pe piaţa de mercato şi dă două lovitură memorabile în Liga I. Achiziţii de titlu pentru roş-albaştri

Venit în 2018, de la Pandurii Târgu Jiu, fotbalistul de 24 de ani s-a impus rapid în echipa piteştenilor, iar acum este jucător de bază în defensiva lui Andrei Prepeliţă. Cu două goluri marcate în cele 13 meciuri jucate în actuala stagiune din Liga I, Grigore Turda le-a atras atenţia cluburilor importante din fotbalul românesc, printre care şi FCSB. Gigi Becali vrea acum să-l transfere pe jucătorul cotat la suma de 500 de mii de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com, iar dacă nu va reuşi, latifundiarul din Pipera are şi o soluţie de rezervă.

Jean Vlădoiu l-a comparat pe Turda cu Belodedici

Jean Vlădoiu, preşedintele de la FC Argeş, l-a comparat pe Turda cu bunul său prieten şi fost coleg la naţională, Miodrag Belodedici, câştigător al Ligii Campionilor cu Steaua şi cu Steaua Roşie Belgrad.

"Belodedici al meu mai mic, Turda, care mă impresionează de la meci la meci, marchează. De aceea şi când am venit aici mi-am dorit foarte mult să rămână în lot, chiar dacă alţii au vrut să îl împrumute pe la Bacău, când am venit în luna decembrie.

Mi-a plăcut foarte tare cum arată, îl vedeam pe Belo, cel puţin la fizic, e greu să îl egalezi. Are multe din el, pe lângă răutate, agresivitate, el încearcă foarte mult acum să se pună la punct cu pasa, aici mai suferă. E un copil pe care te poţi baza, a jucat meci de meci şi a făcut-o foarte bine.

Când i s-a dat şansă, contra celor de la Craiova, el nu a mai ieşit din lot, datorită ambiţiei, determinării. Cred că Mirel îl are în vedere, mai trebuie să lucreze, chiar şi Tofan e un jucător cu calităţi. Dar Turda mi se pare un fundaş central de perspectivă”, a spus Vlădoiu, la Pro X

Varianta de rezervă a lui Becali

În cazul în care nu reuşeşte să îl aducă pe Turda la FCSB, Becali are şi un plan de rezervă. Deşi a mai încercat şi în sezoanele anterioare să îl transfere, patronul vicecampioanei României speră să reuşească în actuala stagiune să îl aducă la echipă pe Virgil Ghiţă. Fundaşul central de 23 de ani are 9 meciuri bifate în acest sezon la Farul Constanţa şi este evaluat la 1,3 milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com

Afla mai multe despre: fcsbsteauabecali 

viewscnt
Articole similare