Miliardarul britanic Jim Ratcliffe, cel mai bogat om din Marea Britanie, vrea să intre în fotbalul din Franţa şi a făcut o ofertă colosală pentru a cumpăra clubul OGC Nice. Potrivit rapoartelor din presa din Hexagon, negocierile ar fi purtate de fratele milardarului şi sunt extrem de avansate.
Cu o avere de aproape 24 de miliarde de euro, Sir Jim Ratcliffe este cel mai bogat om din Marea Britanie şi are afaceri în domeniul financiar şi cel petrolier. Acum vrea să intre şi în fotbalul francez şi a făcut o ofertă de 100 de milioane de euro pentru a cumpăra echipa OGC Nice.
Negocierile au început încă de la sfârşitul anului trecut, dar oferta iniţială de 87.5 milioane de euro a fost refuzată de actualul patron al clubului, omul de afaceri chinez Chien Lee. Ratcliffe, care a fost uns cavaler al Regatului Unit în 2018, a revenit în februarie cu o nouă ofertă, de 100 de milioane de euro, iar negocierile sunt acum destul de avansate, scrie presa din Franţa. Interesul său pentru clubul Nice a apărut după ce a luat decizia să se mute în Monaco, din motive de fiscalitate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La începutul acestui an, presa din Anglia scria că Ratcliffe ar fi interesat să cumpere clubul Chelsea de la Roman Abramovici. Zvonurile nu s-au confirmat însă.
Omul de afaceri în vârstă de 66 de ani mai deţine clubul de fotbal Laussane, din Elveţia, pe care l-a cumpărat în 2017. De asemenea, la finalul anului trecut, el a cumpărat echipa de ciclism Team Sky, pe care a rebotezat-o Team Ineos la începutul acestui an. (Ineos este numele companiei pe care Ratcliffe o conduce).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
OGC Nice, echipă antrenată de Patrick Vieira, a terminat pe locul 7 în Ligue 1 în sezonul recent încheiat. Echipa s-a clasat la zece puncte în urma locurilor de cupe europene.
Afla mai multe despre: sir jim ratcliffe, ogc nice, ligue 1