You are here:

Trei componenţi ai naţionalei României de baschet, depistaţi cu COVID-19. Ştefan Grasu, convocat în premieră la lot, la doar 17 ani

Trei componenţi ai naţionalei României de baschet, depistaţi cu COVID-19. Ştefan Grasu, convocat în premieră la lot, la doar 17 ani

Baschet

Comentarii

Trei componenţi ai echipei masculine de baschet a României au fost testaţi pozitiv la COVID-19, înaintea meciurilor din preliminariile Campionatului European - FIBA EuroBasket 2022, a anunţat, miercuri, Federaţia Română de Baschet, într-un comunicat.

FR de baschet nu precizează numele sportivilor testaţi pozitiv, dar U-Banca Transilvania Cluj a anunţat marţi că Nandor Kuti a fost testat pozitiv şi urma să revină la Cluj-Napoca.

''Naţionala de baschet a României a intrat de patru zile în cantonament închis la Bucureşti în vederea pregătirilor pentru meciurile cu Polonia şi Spania din cadrul FIBA EuroBasket 2022 Qualifiers. În pofida măsurilor de prevenţie din 'bula epidemiologică' creată pentru 'Vulturi', atât la RIN Grand Hotel, cât şi la Arena de Baschet, trei dintre jucătorii convocaţi pentru acţiunea de la Valencia au avut rezultate pozitive la testările RT-PCR comandate de Federaţia Română de Baschet pentru ca antrenamentele să înceapă în siguranţă. În prezent, toţi cei trei sportivi se află în carantină la domiciliile lor, părăsind cantonamentul cu respectarea procedurilor de transportare a pacienţilor pozitivi'', se rată în comunicatul federaţiei.

În paralel, au fost luate şi alte măsuri de reorganizare a cantonamentului, astfel că pregătirea naţionalei se va derula în următoarele zile doar cu sportivii care au fost declaraţi vindecaţi (cu istoric Covid-19), în vreme ce restul ''Vulturilor'' rămân în izolare până la o nouă testare.

Au fost chemaţi de urgenţă doi sportivi aflaţi pe lista de aşteptare, Ştefan Grasu şi Tudor Gîrbea, care au avut rezultate negative în 16 noiembrie şi prezintă istoric epidemiologic. Ştefan Grasu (17 ani) este fiul multiplei medaliate cu argint şi bronz la Campionatele Mondiale şi Europene de aruncarea discului, Nicoleta Grasu, şi se află în premieră la lot.

''Ţinând cont şi de consultările permanente cu specialiştii din domeniul medical (n.n. - epidemiologul Valeriu Gheorghiţă şi doctorul Vasile Oşean), mâine după-amiază (joi, n. red.) întreaga echipă va efectua o testare serologică pentru anticorpi, iar vineri după-amiaza, 20.11.2020, va fi efectuată o ultima testare RT-PCR înainte de plecarea la Valencia'', precizează federaţia.

Pe lista de aşteptare pentru o posibilă convocare de urgenţă la echipa naţională se mai află alţi şapte jucători (Alexandru Olah, Giordan Watson, Iulian Orbeanu, Edward Petrescu, Bogdan Ţîbîrnă, David Vida şi Radu Vîrnă), care sunt în prezent la echipele lor de club, şase dintre aceştia având rezultate negative la testarea RT-PCR din data de 16 noiembrie.

Selecţionerul Tudor Costescu şi secundul Nenad Markovic au convocat pentru pregătire un lot de 15 sportivi. În afara lui Nandor Kuti, ceilalţi 14 jucători sunt Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), Tudor Gheorghe (BCMU FCA Piteşti), Mirel Dragoste (SCM Timişoara), Tudor Fometescu (CSM CSU Oradea), Marcu Badiu (CSO Voluntari), Dragoş Diculescu (SCM U Craiova), Mihai Măciucă (BCMU FCA Piteşti), Bogdan Nicolescu (CSM CSU Oradea), Bogdan Popa (BCMU FCA Piteşti), Ionuţ Berceanu (Dinamo Ştiinţa Bucureşti), Cătălin Baciu (CSM CSU Oradea), Rareş Uţă (BCMU FCA Piteşti). Cu echipa României vor face joncţiunea cei doi jucători care evoluează în străinătate, Emanuel Căţe şi Kristopher Richard, direct în 'bula' de la Valencia.

Naţionala României va juca la Valencia împotriva selecţionatei Poloniei, în data de 28 noiembrie (ora 17:30), şi a naţionalei Spaniei, în data de 30 noiembrie (ora 20:30), partidele urmând să fie găzduite de arena Pabellon Municipal Fuente de San Luis.

Afla mai multe despre: baschet 

viewscnt
Articole similare