You are here:

Tricoul din meciul în care Maradona a marcat cu "Mâna lui Dumnezeu" ar putea fi vândut pentru o sumă record după ce a fost scos la licitaţie

Tricoul din meciul în care Maradona a marcat cu "Mâna lui Dumnezeu" ar putea fi vândut pentru o sumă record după ce a fost scos la licitaţie

Fotbal

Comentarii

Tricoul purtat de fostul mare fotbalist argentinian Diego Maradona la meciul cu Anglia din sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 1986, în care a marcat un gol cu "Mâna lui Dumnezeu", ar putea fi vandut la lictaţie cu peste patru milioane de lire sterline (5,25 milioane de dolari, 4,8 milioane de euro), informează CNN.

Tricoul este în posesia fostului mijlocaş al Angliei Steve Hodge, care l-a primit la schimb cu al său, după meci, de la Maradona, după victoria Argentinei, cu scorul de 2-0.

Hodge este jucătorul care a respins greşit mingea, înălţând-o, la faza în care Maradona a marcat cu mâna.

"Mâna lui Dumnezeu este cu adevărat un moment singular nu numai în istoria sportului, ci şi în istoria secolului al XX-lea”, a declarat Brahm Wachter, şeful departamentului de îmbrăcăminte şi obiecte moderne de colecţie la Sotheby's, casa de licitaţii la care va fi vândut tricoul.

Tricoul din meciul în care Maradona a marcat cu "Mâna lui Dumnezeu" ar putea fi vândut pentru o sumă record după ce a fost scos la licitaţie

"Momentul a rezonat mult dincolo de lumea fotbalului, venind la scurt timp după conflictul din Insulele Falkland şi a inspirat, la rândul său, cărţi, filme şi documentare.

Maradona este ţinut minte acum ca unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie şi acest meci în sine este o parte a moştenirii sale.

Desigur, nu numai golul <Mâna lui Dumnezeu> a fost marcat în acest joc, ci şi <Golul secolului>, care este considerat în general unul dintre cele mai mari reuşite individuale ale tuturor timpurilor", a adăugat Wachter.

Este de aşteptat ca tricoul lui Maradona să pună în pericol recordul stabilit de tricoul fostului jucător de baseball Babe Ruth, purtat la New York Yankees, care a fost vândut la o licitaţie cu 5,64 milioane de dolari.

Este prima dată când tricoul lui Maradona este pe piaţă, fiind expus anterior la Muzeul Naţional al Fotbalului din Manchester.

"Sunt mândrul proprietar al acestui articol de peste 35 de ani, de când eu şi Diego am făcut schimb de tricouri în tunelul de la vestiare după faimosul meci.

A fost un privilegiu absolut să fi jucat împotriva unuia dintre cei mai mari şi mai magnifici jucători de fotbal din toate timpurile.

Tricoul Mâna lui Dumnezeu are o semnificaţie culturală profundă pentru lumea fotbalului, pentru poporul Argentinei şi pentru poporul Angliei şi sunt sigur că noul proprietar va fi enorm de mândru să deţină cel mai emblematic tricou de fotbal din lume", a spus Hodge.

Articolul va fi pus în vânzare online în perioada 20 aprilie - 4 mai şi va fi expusă la galeria Sotheby's din Londra pe toată durata licitaţiei.

Afla mai multe despre: mâna lui dumnezeu 

viewscnt
Articole similare