Trofeul acordat celui mai bun marcator al sezonului, care va fi decernat la gala Balonul de Aur, va purta numele legendarului atacant german Gerd Muller, care a murit anul trecut la 75 de ani.
Cel supranumit "Bombardierul" a marcat 365 de goluri în 427 de meciuri pentru Bayern Munchen în Bundesliga.
”Este o onoare uriaşă pe care Gerd Müller o merită. Există mulţi atacanţi fascinanti în istoria fotbalului, dar stilul lui Gerd Müller a fost unic. Arie Haan, care a pierdut în faţa lui Gerd şi a Germaniei în finala Cupei Mondiale din 1974 cu Olanda (1-2, la Munchen), a spus odată: „Fiecare atacant are ceva la care trebuie să acorzi o atenţie deosebită: piciorul drept, alergarea, driblingul, felul în care alunecă.
Cu Gerd, era un singur lucru la care trebuia să fii atent: flerul lui." Noi, cei de la FC Bayern, suntem recunoscători că Gerd primeşte această onoare şi că acest trofeu îi poartă acum numele”, a declarat Oliver Kahn, preşedintele Consiliului Executiv al Bayern Munchen,.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Trofeul acordat celui mai bun portar poartă numele lui Lev Iaşin, iar cel pentru cel mai bun tânăr jucător se numeşte Raymond Koppa.
Gerd Muller a făcut istorie cu Bayern şi cu naţionala Germaniei. El a înscris 566 de goluri în 607 meciuri pentru Bayern Munchen şi este deţinătorul recordului de goluri marcate în Bundesliga – 365.
La echipa naţională, Muller a înscris 68 de goluri în 62 de meciuri. A obţinut 14 trofee cu Bayern, între care şi patru la competiţii continentale, precum şi Cupa Mondială (1974) şi Campionatul European (1972) cu Germania.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gerd muller-balonul de aur-bayern