You are here:

TUN de milioane de euro dat de CFR Cluj. Oferta fabuloasă primită pentru starul echipei lui Edward Iordănescu. Salariu ameţitor primit de fotbalist

TUN de milioane de euro dat de CFR Cluj. Oferta fabuloasă primită pentru starul echipei lui Edward Iordănescu. Salariu ameţitor primit de fotbalist

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj este una dintre marile favorite la titlu în actualul sezon, iar oficialii campioanei României speră ca echipa să obţină şi cel de-al patrulea campionat consecutiv. Un prim pas a fost îndeplinit prin păstrarea în lot a unui jucător esenţial pentru ardeleni.

CFR Cluj a început perfect noul an şi a câştigat fără probleme primul meci oficial din 2021, scor 3-1, cu Academica Clinceni. În urma acestui rezultat, ardelenii i-au egalat la puncte pe cei de la FCSB şi şi-au anunţat din nou candidatura pentru un nou titlu în Liga I, al patrulea consecutiv, după cele câştigate în ultimele trei sezoane cu Dan Petrescu pe banca tehnică.

Odată cu venirea lui Edward Iordănescu pe banca tehnică, CFR Cluj s-a pus din nou pe picioare, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Ardelenii au avut evoluţii foarte bune şi în grupele Europa League, unde au fost la doar câteva minute de calificarea în 16-imile competiţiei, apoi au câştigat fără probleme derby-ul din lupta pentru titlu cu FCSB, scor 2-0.

TUN de milioane de euro dat de CFR Cluj. Oferta fabuloasă primită pentru starul echipei lui Edward Iordănescu. Salariu ameţitor primit de fotbalist

În plus, pauza de iarnă n-a produs schimbări masive în lotul campioanei României, aşa cum anunţase Dan Petrescu încă de la plecarea de pe banca tehnică a clujenilor: "Nu cred că vor fi prea multe schimbări până la vară, nici ca lot, nici ca joc, pentru că nu ar avea de ce să facă schimbări". Astfel, cea mai mare "lovitură" dată de CFR Cluj în această iarnă poate fi reprezentată de păstrarea lui Damjan Djokovic în lot, unul dintre jucătorii de bază ai lui Dan Petrescu în ultimele sezoane.

După ce a fost dorit insistent, în vara anului trecut, de Istanbul BB şi de Gaziantep, fosta echipa a lui Marius Şumudică, mijlocaşul central croat a primit o ofertă greu de refuzat în această pauză de iarnă de la o echipă din Arabia Saudită. Damac, ocupanta ultimului loc din campionatul din Golf, le-a oferit oficialilor de la CFR Cluj 600 de mii de euro pentru Damjan Djokovic, sumă care s-ar fi putut dubla dacă echipa se salva de la retrogradare. Ardelenii au fost de acord, însă fotbalistul de 30 de ani nici n-a vrut să audă de un eventual transfer în fotbalul arab.

Mijlocaşul central a preferat să rămână să joace în Europa şi a refuzat un salariu anual de 1,5 milioane de euro. Djokovic a fost integralist în primul meci oficial al anului şi va rămâne la CFR Cluj cel puţin până la finalul actualului sezon, când speră să obţină un nou titlu alături de ardeleni.

  • 1,6 milioane de euro este cota lui Damjan Djokovic, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com

Afla mai multe despre: cfr cluj 

viewscnt
Articole similare