CFR Cluj domină autoritar Liga I, iar evoluţiile jucătorilor campioanei României le-au atras atenţia şi scouterilor din fotbalul european.
CFR Cluj are patru victorii obţinute în primele patru etape din noul sezon al Ligii I. Cu un parcurs excelent în meciurile cu FCU Craiova 1948, Academica Clinceni, Chindia Târgovişte şi CS Mioveni, echipa pregătită de Marius Şumudică este pe primul loc în clasament, fiind singura cu maximum de puncte după primele patru etape.
Young Boys - CFR Cluj | Live, minut cu minut pe canalul nostru de YouTube
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De altfel, CFR Cluj este sigură şi de prezenţa în grupele cupelor europene în acest sezon, astfel că şefii clubului au toate motivele să fie mulţumiţi de startul stagiunii. Unul dintre remarcaţii CFR-ului este chiar Claudiu Petrila. Mijlocaşul în vârstă de 20 de ani are deja trei goluri marcate în cele opt meciuri disputate, în toate competiţiile, însă toate reuşitele au venit în Liga I, în meciurile cu Academica Clinceni, cu FCU Craiova 1948 şi cu CS Mioveni.
Tun istoric pentru CFR Cluj chiar în ziua meciului cu Young Boys. Suma halucinantă pe care îşi vinde starul. Va fi cel mai scump jucător din istoria Ligii I
De evoluţiile foarte bune reuşite de Claudiu Petrila au aflat şi scouterii cluburilor importante din fotbalul european, care s-au interesat deja de serviciile mijlocaşului de la CFR Cluj. Cum Gigi Becali l-a vândut pe Dennis Man cu suma de 13 milioane de euro, iar pentru Moruţan a negociat cu Galatasaray un transfer în valoare de 10 milioane de euro, oficialii campioanei României vor şi ei să dea marea lovitură şi să-l transforme pe Claudiu Petrila în cel mai scump jucător plecat vreodată din Liga I.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Momentan, recordul este deţinut de Dennis Man, care a fost achiziţionat de Parma, însă, conform prosport.ro, ardelenii cer în schimbul lui Claudiu Petrila suma de 15 milioane de euro.
”Acest copil va creşte, va fi una dintre suprizele acestui campionat şi, în scurt timp, va valora o sumă destul de mare”, a subliniat Marius Şumudică după meciul cu Academica Clinceni, partidă disputată pe 24 iulie.
”Este pariul meu, dacă vedeţi declaraţiile mele de la început v-am spus că Petrila va ajunge departe şi că va costa bani mulţi”, a continuat Şumudică, într-o declaraţie dată după victoria cu 1-0 în faţa Mioveniului, săptămâna trecută.
Claudiu Petrila a fost transferat de CFR Cluj în vara lui 2017, de la juniorii lui FC Bihor şi a crescut constant. În sezonul trecut a fost împrumutat la Sepsi, unde a avut evoluţii peste aşteptări şi a devenit un jucător important al echipei din Sfântu Gheorghe, astfel că, în actuala stagiune, oficialii campioanei României au decis să-l păstreze pe mijlocaşul de 20 de ani în lotul lui Marius Şumudică.
- 550 de mii de euro este cota lui Claudiu Petrila, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com