FCU Craiova 1948 a anunţat punerea în vânzare a biletelor pentru meciul cu FC Voluntari, programat luni, la ora 20.00, în etapa a 26-a a Superligii, avertizând totodată că fanii care vor avea scandări rasiste sau xenofobe vor fi evacuaţi din arenă.
“În cazul în care, la acest eveniment sportiv, vor exista manifestări, incidente sau alte activităţi repetate care contravin regulamentelor FRF, LPF şi prevederilor Legii 4/2008, în special prevederilor prevăzute la art. 9, alin. 1 şi 3, raportat la art. 20, art. 10 din legea menţionată, cu precădere pentru scandări xenofobe, rasiste, injurii şi jigniri adresate oficialilor, se va acţiona în consecinţă, în sensul evacuării persoanelor care încalcă aceste prevederi legale sau a sectorului respectiv”, este avertismentul clubului.
Biletele pentru partida cu FC Voluntari pot fi achiziţionate online de pe Eventim.ro, de la Magazinul Oficial al Clubului şi de la casa de bilete din faţa Sălii Polivalente din Craiova, preţurile fiind următoarele: VIP: 80 RON, Tribuna I: 30 RON, Tribuna II: 20 RON, Peluza Sud: 10 RON. Preţul unei loje pe meci este de 2000 RON iar aceasta poate fi achiziţionată de cel mult 10 persoane.
Copiii până la 12 ani inclusiv au acces gratuit pe stadion la tribuna a II-a, însoţiţi de un adult, posesor de bilet sau abonament, în baza certificatului de naştere şi a biletului de acces care va putea fi procurat doar de la Magazinul Oficial al Clubului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: u craiova 1948