You are here:

U Craiova 1948 a vrut să scoată echipa de pe teren. ”Ce urmează? Să opreşti un meci?” | EXCLUSIV

U Craiova 1948 a vrut să scoată echipa de pe teren. ”Ce urmează? Să opreşti un meci?” | EXCLUSIV

FCU Craiova

Comentarii

Barajul pentru Conference League, disputat între CFR Cluj şi U Craiova 1948, a fost câştigat de formaţia pregătită de Dan Petrescu, dar nu fără emoţii. Oltenii au recurs la un gest extrem spre finalul partidei şi au vrut să scoată echipa de pe teren.

Meciul de baraj dintre CFR Cluj şi U Craiova 1948 a fost încă unul după care au ieşit scântei, de această dată tot din cauza arbitrajului.

CFR Cluj s-a impus la limită, scor 1-0, şi a prins ultimul loc în preliminariile Conference League, dar până la deznodământ, partida a fost marcată de mai multe episoade tensionate.

Doi jucători de la Craiova au fost eliminaţi, Bauza şi Huyghebaert, ba chiar şi un om din staff-ul tehnic al oltenilor, iar totul a culminat cu momentul din minutul 112.

Iritaţi la culme de deciziile luate de Iuate de Istvan Kovacs, oaspeţii au fost la un pas să abandoneze partida. Craiovenii au vrut să scoată echipa de pe teren, dar, până la urmă, totul a rămas doar la stadiul de intenţie.

Ipoteze după ce U Craiova 1948 a vrut să scoată echipa de pe teren: ”Ce urmează? Să opreşti un meci?” | EXCLUSIV

La finalul partidei, în studioul Orange Sport au fost prezenţi Basarab Panduru şi Marius Mitran, care analizat această iniţiativă de protest a oltenilor.

Cei doi experţi au căzut de comun acord că nu trebuie să se recurgă la astfel de reacţii din partea echipelor într-un meci de fotbal, deoarece consecinţele pot fi foarte grave.

”Eu asta cred că nu-i OK şi nu cred că mai trebuie să se întâmple. La Piteşti (n.r. FC Argeş - UTA Arad) nu au ieşit de pe teren, dar făceau nişte semne.

De acolo, de la făcut nişte semne acum s-a ajuns la ieşit afară. După care urmează ce, să opreşti un meci. Cred că trebuie luate nişte măsuri pentru că nu e OK”, a declarat Panduru, la Orange Sport.

Basarab Panduru a fost completat de oficialul LPF, Marius Mitran, care i-a împărtăşit opinia fostului mare internaţional.

”Era un gest extrem. Sigur că era supărare şi nemulţumire, dar mă gândesc că trebuie totuşi să depăşim astfel de momente. A pleca de pe teren este un gest cu nişte consecinţe care ar trebui judecate pe nişte etape următoare,nu trebuie apară aşa ceva.

OK, e o nedreptate, dar nu trebuie să ajungem acolo, pentru că dacă am trecut pragul acesta, din acel moment lucrurile nu mai sunt sub niciun fel de control mai departe”, a adăugat şi Mitran.

Cele întâmplate în Gruia, la CFR Cluj - U Craiova 1948, scor 1-0, au provocat reacţii dure din partea clubului oltean.

Un alt meci în care o echipă a vrut să iasă de pe teren a fost FC Argeş - UTA Arad 2-2, când Mircea Rednic a reacţionat extrem după nemulţumirile cauzate de deciziile de arbitraj.

Afla mai multe despre: panduruu craiova 1948scoate echipa de pe teren 

viewscnt
Articole similare