You are here:

U Craiova şi-a luat "creier". Mihai Rotaru: "Contract pe patru ani. E pariul nostru!"

U Craiova şi-a luat "creier". Mihai Rotaru: "Contract pe patru ani. E pariul nostru!"
Comentarii

Mihai Rotaru, patronul U Craiova, a anunţat transferul lui Ante Roguljci (25 de ani), fostul căpitan de la Trencin, pe care Ajax a oferit 10 milioane de euro în trecut. Omul de afaceri care controlează clubul din Bănie a dezvăluit că Roguljic e pariul său şi că are mare încredere că acesta se va impune.

U Craiova şi-a luat "creier". Mihai Rotaru: "Contract pe patru ani. E pariul nostru!"

U Craiova a umilit-o pe Dinamo cu 5-0 în derby, pe "Ion Oblemenco", iar Laurenţiu Reghecampf a mai primit un fotbalist sub comandă. Mihai Rotaru, patronul din Bănie, a anunţat că Ante Roguljic a semnat cu U Craiova şi că fotbalistul este pariul său şi al staffului.

"Ante a fost considerat un jucător promiţător din Croaţia când avea 17 ani. A ajuns la Ajax, i-au dat numărul 10, doar că impresarii s-au răzgândit şi au mai cerut un milion de euro. Nu a fost în regulă. S-a întors la RB Salzburg. Ultimii trei ani a fost căpitan la Trencin, cifre foarte bune. El are contractul pe patru ani, 3 ani şi 9 luni, până în 2024. Doar că noi avem o opţiune, în iarnă, să activăm acest contract. Putem rezilia dacă nu e în regulă, în iarnă. E pariul nostru", a spus Mihai Rotaru, la Pro X.

Ajax a oferit 10 milioane de euro pentru transferul lui Roguljic

La începuturile carierei, talentul şi potenţialul pe care părea că Ante Roguljic le are a atras atenţia olandezilor de la Ajax Amsterdam. "Lăncierii" au oferit 10 milioane de euro pentru transferul său, însă transferul nu s-a mai realizat din cauza comisioanelor prea mari solicitate de impresarii jucătorului din Croaţia. Ante Roguljic a crescut la NK Omladinac.

Chiar dacă a ratat transferul lui Ajax, Roguljic a prins o mutare la un club cunoscut pentru modul în care creşte şi vinde mai departe tineri fotbalişti, RB Salzburg, dar nu a reuşit să se impună. Austriecii au plătit două milioane de euro pentru Ante Roguljic, pe care l-au trimis sub formă de împrumut pe la mai multe echipe până l-au cedat definitiv în Cipru, la Pafos.

 

Afla mai multe despre: mihai rotaruante roguljicu craiovatransfer 

viewscnt
Articole similare