You are here:

Ucraina U21 - România U21 1-0. Înfrângere şi pentru "tricolorii" mici după un penalty uşor acordat. Situaţie complicată pentru România în finalul preliminariilor

Ucraina U21 - România U21 1-0. Înfrângere şi pentru "tricolorii" mici după un penalty uşor acordat. Situaţie complicată pentru România în finalul preliminariilor
Comentarii

Ucraina U21 a învins-o pe România, scor 1-0, într-un meci din preliminariile pentru Campionatul European sub 21 de ani. Marţi, 13 octombrie vor întâlni Malta, la Giurgiu.

Ucraina U21 - România U21 1-0

ECHIPELE DE START

  • Ucraina U21: Riznyk - Dubinchak, Popov, Syrota, Vantukh - Bondarenko, Buletsa, Batahov - Lunov, Sikan, Nazarenko
    Rezerve: Neshcheret, Brazhko, Topalov, Tsitaisvhili, Biloshevskyi, Lebedenko, Shevtsov, Chekh, Skorko 
  • România U21: 1. Vlad - 19. Haruţ, 4.Paşcanu, 6. Ghiţă (cpt), 3. Opruţ - 22. D. Olaru, 14. M. Marin, 20. A. Ciobanu - 10. Man, 21. Costache, 13. Măţan
    Rezerve: Aioani, Boboc, Băluţă, Drăguş, Moruţan, Ganea, Cimpanu, Itu, Drăguşin

Final de meci. 

Min. 81: GOL Ucraina! Gazdele deschid scorul din penalty, prin reuşita lui Buletsa. 

Min. 79: Penalty Ucraina! Arbitrul a acordat penalty după o simulare a unui ucrainean. Marin nu şi-a atins adversarul. 

Min. 78: Ocazie România! Olaru a trimis din voleu, însă mingea a lovit plasa laterală a porţii. 

Min. 76: Mutu mută ofensiv. Au  intrat Moruţan şi Itu, au ieşit Man şi Ciobanu. 

Min. 65: O nouă schimbare. A ieşit Măţan, a intrat Drăguş. 

Min. 46: La pauză a ieşit Opruţ, accidentat şi a intrat Boboc. 

Min. 6: România a marcat, însă reuşita a fost anulată pentru o poziţie de offside a lui Dennis Man. 

A început meciul. 


Aşteptările sunt foarte mari de la echipa naţionala U21 a României după campania de vis de la EURO 2019, când s-a ajuns până în semifinalele competiţiei, iar până acum tricolorii mici antrenaţi de Adrian Mutu s-au descurcat aproape perfect. Fotbaliştii de la U21 se află acum în faţa un meci foarte important pentru traiectoria de calificare la turneul final din 2021, cu Ucraina U21, în deplasare. Pe hârtie, elevii lui Mutu pleacă drept favoriţi, doar că în teren lucrurile vor fi mult mai echilibrate.

LIVE BLOG | Ucraina U21 - România U21, vineri, 9 octombrie, de la 18:30

Pentru a se califica la EURO 2021, România trebuie să câştige grupa sau să se afle printre primele cinci locuri secunde dintre cele nouă grupe. În prezent, România U21 se află pe locul doi în grupa 8 de calificare la Euro, cu 16 puncte după şapte meciuri, la trei în spatele Danemarcei, cu care are meci direct, care poate fi decisiv pentru calificare, în noiembrie, pe teren propriu.

În ceea ce priveşte clasamentul locurilor 2, România stă bine şi acolo. Tricolorii lui Adrian Mutu sunt pe locul doi în acest clasament, cu 13 puncte, la două în spatele Franţei U21.

LIVE BLOG | Ucraina U21 - România U21, vineri, 9 octombrie, de la 18:30 | Discurs motivaţional al lui Mutu

Adrian Mutu (41 de ani), selecţionerul naţionalei de tineret, le-a ţinut un discurs motivaţional fotbaliştilor săi înainte de plecarea în Ucraina, pentru meciul cu vecinii, din preliminariile pentru Euro 2021. Discursul lui Mutu a fost postat pe FRF TV. "Dacă nu credeam în lucrul ăsta, nu eram aici. Eu cred că voi puteţi fi o echipă de campioni, fiecare dintre voi puteţi fi campioni, adică fotbalişti de mare valoare.  Eu aia antrenez. Eu antrenez campionul din voi. Eu antrenez campioni.

Presiunea pe care o simţiţi pe voi... Nu fugiţi de presiune. Cu cât eşti mai bun, pretenţiile cresc. Toţi trebuie să fiţi bucuroşi pentru că aţi dovedit că meritaţi asta. Cei slabi n-au presiune, n-au pretenţii prea mari. Nimeni nu le cere prea mult pentru că sunt slabi. Vouă vă cere lumea. Eu am pretenţii şi eu vă cer pentru că sunteţi buni. Sunt sigur că voi o să câştigaţi. Voi trebuie să fiţi siguri şi să credeţi în ce credem noi. Credeţi? (n.r - Jucătorii) Daaaa! Nu vă aud. (n.r - Jucătorii) Daaaa!"
, a fost discursul lui Adrian Mutu.

Afla mai multe despre: romania u21ucraina u21echipa nationala 

viewscnt
Articole similare