You are here:

UEFA a anunţat arbitrul care va conduce finala EURO 2020

UEFA a anunţat arbitrul care va conduce finala EURO 2020

EURO 2020

Comentarii

Olandezul Bjorn Kuipers va arbitra finala Campionatului European de fotbal, programată duminică, la ora 22.00, pe Stadionul Wembley din Londra, meci în care se vor întâlni naţionalele Italiei şi Angliei.

Kuipers va fi ajutat la cele două linii de conaţionalii săi Sander van Roekel şi Erwin Zeinstra.

Arbitru de rezervă va fi spaniolul Carlos del Cerro Grande.

Arbitri VAR au fost delegaţi germanii Bastian Dankertt, Christian Gittelmann şi Marco Fritz, precum şi olandezul Pol van Boekel.

Kuipers va fi primul olandez care arbitrează o finală de Euro. Pentru el va fi a şaptea finală de competiţie UEFA în care este la centru.

Afla mai multe despre: bjorn kuiperseuro 2020finalaarbitru 

viewscnt
Articole similare