You are here:

UEFA a decis unde se va juca partida dintre România şi Islanda, din semifinalele barajului pentru EURO 2020

UEFA a decis unde se va juca partida dintre România şi Islanda, din semifinalele barajului pentru EURO 2020

Fotbal

Comentarii

UEFA a confirmat că meciul României cu Islanda se va juca pe 26 martie, pe arena „Laugardalsvöllur” din Reykjavík, în ciuda insistenţelor FRF de a muta partida pe teren neutru, din cauza condiţiilor meteo infernale.

Meciul capital pentru şansele României de a mai prinde un bilet la EURO 2020, prin play-off-ul Ligii Naţiunilor, va fi doar al doilea jucat de Islanda pe teren propriu în luna martie, în ultimii 10 ani.

Într-o perioadă a anului în care terenurile din Islanda sunt îngheţate, din cauza gerului, naţionala lui Mirel Rădoi va trebui să evolueze în Islanda pe singurul stadion omologat de UEFA, unul care, însă, nu beneficiază de sistem de încălzire. Organizatorii au în plan folosirea unor prelate şi a unor ţevi cu apă caldă pentru a asigura un gazon practicabil la ora meciului, însă preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, declara apăsat pentru Adevărul că nu este mulţumit de garanţiile oferite de omologul său din Islanda.

România are nevoie de un succes cu Islanda, pentru ca apoi să joace finala pentru accederea la Campionatul European din 2020, pe care îl va organiza alături de alte 11 ţări, împotriva Ungariei sau Bulgariei, pe 31 martie. Naţionala României va evolua în deplasare în ambele partide. România a câştigat cu acelaşi scor, 4-0, ambele partide directe disputate de-a lungul timpului cu Islanda, sfertfinalistă-surpriză la Euro 2016.

 

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare