You are here:

UEFA a deschis o anchetă după atacul de la Liverpool asupra autocarului echipei Manchester City

UEFA a deschis o anchetă după atacul de la Liverpool asupra autocarului echipei Manchester City
Comentarii

UEFA a declanşat o anchetă după ce autocarul echipei Manchester City a fost atacat la Liverpool, de ultraşii ''cormoranilor'', înainte de partida dintre cele două echipe din sferturile Ligii Campionilor la fotbal.

Autocarul care transporta jucătorii clubului Manchester City a fost atacat cu sticle de fanii echipei Liverpool la sosirea sa la stadionul Anfield, unde echipa urma să întâlnească formaţia gazdă, miercuri, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.

Sute de suporteri ai "cormoranilor" au aşteptat autocarul lui City pe micile străzi din jurul stadionului, cu petarde fumigene pregătite şi alte proiectile, cu aproximativ o oră înaintea loviturii de începere a meciului.

Unii dintre fani au aruncat cu sticle şi căni în autocar, spărgând geamurile autocarului, în ciuda faptului că vehiculul era escortat de o patrulă a poliţiei, călare şi pe motocicletă.

Conform presei britanice, clubul a trimis un alt autocar pentru revenirea la Manchester, după meci.

"Nu ne aşteptam la aşa ceva după ce s-a întâmplat în sezonul trecut la Dortmund (atentat cu bombă împotriva autocarului Borussiei). Eu ştiu că nu aceasta este Liverpool", a reacţionat Pep Guardiola pentru postul de radio BT Sport.

Înaintea debutului meciului, antrenorul lui Liverpool, Juergen Klopp, şi-a manifestat decepţia pentru aceste incidente. "Nu înţeleg. Am făcut tot posibilul pentru a evita o astfel de situaţie. Din partea lui Liverpool, eu îmi prezint scuzele", a transmis tehnicianul german.

Afla mai multe despre: liverpoolmanchester cityuefaanchetaprobleme 

viewscnt
Articole similare