Reprezentanţi ai federaţiei elene şi ai celei croate, precum şi ai poliţiilor din cele două ţări, întruniţi, joi, la Atena, au decis ca suporterii oaspeţi să nu facă deplasarea la cele două partide, tur-retur, din cadrul barajului pentru calificarea la Cupa Mondială din 2018, informează AFP.
Croaţia va întâlni Grecia, la 9 noiembrie, la Zagreb, partida din manşa a doua fiind programată la 12 noiembrie, la Pireu. Ambele meciuri sunt considerate de UEFA ca fiind de risc maxim.
O parte dintre suporterii celor două echipe s-a remarcat prin problemele pe care le creează pe stadioane. În plus, la nivel de fani, grecii nu au o relaţie bună cu croaţii, ci au cu rivalii acestora, sârbii.
În aceste condiţii, vor merge în deplasare la cele două partide doar delegaţiile oficiale ale echipelor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: croatia, grecia, campionatul mondial, uefa, pireu,