You are here:

Ultima nebunie al lui Neymar! Şi-a cumpărat un elicopter în valoare de 13 milioane euro şi a venit cu el la antrenament

Ultima nebunie al lui Neymar! Şi-a cumpărat un elicopter în valoare de 13 milioane euro şi a venit cu el la antrenament
Comentarii

Starul brazilian Neymar se face remarcat tot mai mult în afara terenului şi nu prin prestaţiile sale din timpul meciurilor, iar ultimul său ''capriciu'', un elicopter complet personalizat, în valoare de 13 milioane euro, l-a adus din nou în atenţia presei.

Atacantul echipei Paris Saint-Germain a utilizat aparatul respectiv sâmbăta trecută pentru a se deplasa în cantonamentul selecţionatei de fotbal a Braziliei de la Granja Comary (Teresopolis), la 50 km de Rio de Janeiro.

Noul elicopter al lui Neymar este un Airbus H-145, cu o capacitate de unsprezece persoane, un model lansat pe piaţă în acest an şi cu ajutorul căruia brazilianul evită aglomeraţia de pe şoseaua care leagă metropola Rio de Janeiro de centrul sportiv al Confederaţiei braziliene de fotbal, situat la aproape 1.000 de metri deasupra nivelului mării.

Elicopterul are o lungime de 13,64 m şi o înălţime de 3,95 m, iar în interior are finisaje VIP, realizate de marca Mercedes Benz. Viteza de croazieră este de 284 km/h, iar autonomia sa este de 2 ore şi 39 minute. Aparatul vedetei naţionalei Braziliei este complet negru, având imprimate iniţialele acestuia NJR (Neymar Junior).

Nu este pentru prima oară când Neymar vine în cantonamentul Selecao cu elicopterul, dar este pentru prima oară când o face cu un aparat aflat în proprietatea sa.

Brazilianul deţine şi un avion privat, un Embraer Legacy 450, în valoare de 12,2 milioane euro, pe care îl utilizează în călătoriile personale pe distanţe lungi, adaugă Marca. 

Afla mai multe despre: neymar 

viewscnt
Articole similare