Trimis în tribună de Istvan Kovacs în meciul cu scandal CFR Cluj - Petrolul 1-0, Andrea Mandorlini şi-a aflat pedepsa. Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal s-a întrunit, miercuri, şi a luat mai multe decizii importante.
Printr-un comunicat oficial, Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a anunţat decizia luată în cazul italianului Andrea Mandorlini.
Andrea Mandorlini, suspendat două etape de Comisia de Disciplină
Andrea Mandorlini a fost suspendat timp de două etape şi a primit o amendă de 5.000 de lei, după ce Istvan Kovacs l-a trimis în tribune pentru proteste. Meciul CFR Cluj - Petrolul 1-0 a avuut mai multe decizii controversate, cu arbitrul Kovacs în prim-plan, care a refuzat două penalty-uri pentru "Lupii galbeni".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Astfel, CFR Cluj va trebui să se descurce fără Andrea Mandorlini la meciurile cu Rapid şi FCU Craiova 1948.
"Întrunită miercuri, 20 septembrie 2023, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a luat următoarele hotărâri:
Căbuz Cătălin Vasile vs. AFC Chindia Târgovişte - Neexecutare Hotărâre CNSL - Respinge excepţia prematurităţii cererii invocate din oficiu de Comisie ca fiind rămasă fara obiect.
În temeiul art. 85.1.a din RD, se sancţionează clubul AFC Chindia Târgovişte cu penalitate sportivă de 7.000 lei şi se acordă termen de graţie de cinci zile pentru executarea obligaţiei de plată.
Ispas Denis Florentin vs. AS FC Universitatea Cluj - Neexecutare Hotărâre CNSL - Închide procedura.
Benzar Romario Sandu vs. AFC UTA Arad - Neexecutare Hotărâre CNSL - Închide procedura.
Cascini Juan Bautista vs. AFC UTA Arad - Neexecutare Hotărâre CNSL - Termen 27.09.2023.
Keşeru Claudiu Andrei - Neexecutare Hotărâre CNSL - Termen 27.09.2023.
Universitatea Craiova vs. ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Eliminare Badelj Juraj (Universitatea Craiova) - În temeiul art. 63.1.e, raportat la art. 63.2.1 din RD, se sancţionează jucătorul cu suspendare pentru un meci şi penalitate sportivă de 740 lei.
AFC Hermannstadt vs. FC Voluntari - Eliminări Armaş Igor, Matricardi Patricio - În temeiul art. 63.1.g, raportat la art. 63.2.1 din RD, se sancţionează jucătorul Matricardi Patricio Martin cu suspendare pentru un meci şi penalitate sportivă de 740 lei.
În temeiul art. 63.1.e, raportat la art. 63.2.1 din RD, se sancţionează jucătorul Armaş Igor cu suspendare pentru un meci şi penalitate sportivă de 740 lei.
FC CFR 1907 Cluj vs. ACS Petrolul 52 - Eliminare:Mandorlini Andrea (FC CFR 1907 Cluj) - În temeiul art. 65.a din RD, se sancţionează antrenorul Mandorlini Andrea cu suspendare pentru două meciuri şi penalitate sportivă de 5.000 lei.
SC Dinamo 1948 SA vs. FCU 1948 Craiova – Incidente - În temeiul art. 83.18 din RD, raportat la art. 11.4 şi 13.1 din ROAF, se sancţionează clubul SC Dinamo 1948 SA cu penalitate sportivă de 3.000 lei.
AFC UTA Arad vs. AS FC Universitatea Cluj – Eliminare Cîmpanu George (AS FC Universitatea Cluj) - În temeiul art. 63.1.f, raportat la art. 63.2.2. din RD, se sancţionează jucătorul cu suspendare pentru trei meciuri şi penalitate sportivă de 8.000 lei.
ACS SC Oţelul Galaţi vs. FC Rapid 1923 – Eliminare Kait Mattias (FC Rapid 1923), Incidente - În temeiul art. 63.1.g, raportat la art. 63.2.1 din RD, se sancţionează jucătorul cu suspendare pentru un meci şi penalitate sportivă de 740 lei", se arată în comunicat oficial.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj, andrea mandorlini, suspendare, superliga