You are here:

ULTIMA ORĂ | Cornel Dinu, operat de urgenţă la Spitalul Floreasca! Ce a păţit ”Procurorul” şi care este starea sa actuală

ULTIMA ORĂ | Cornel Dinu, operat de urgenţă la Spitalul Floreasca! Ce a păţit ”Procurorul” şi care este starea sa actuală

Fotbal intern

Comentarii

Cornel Dinu (74 de ani) a fost transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca, joi seara, şi operat de urgenţă de medicul gastroenterolog Gabriel Constantinescu, care a fost nevoit să efectueze o gastroscopie şi o colonoscopie, din cauza unei hemoragii interne a ”Procurorului”.

Cornel Dinu a fost operat de urgenţă joi seara, la Spitalul Floreasca, din cauza unei hemoragii interne, care îi cauzase dureri în zona stomacului în ultimele zile.

După intervenţia de joi, acesta a rămas la reanimare până vineri, înainte de a fi mutat într-una dintre rezervele din spital, după ce a fost supus unei gastroscopii şi unei colonoscopii.

”Am avut noroc”

Cele două intervenţii au arătat că ”Procurorul” are probleme la colon, acesta fiind cauza hemoragiei interne şi, implicit, ale durerilor acestuia.

După sperietura de joi seara, fostul mare jucător al lui Dinamo a început să îşi revină şi a oferit chiar şi o primă reacţie în legătură cu starea sa de sănătate.

Dinu a dezvăluit că a avut ”noroc” că medicul Gabriel Constantinescu, ”cel mai bun gastroenterolog din România”, a venit şi l-a consultat, înainte de a îl opera.

În stilul caracteristic, ”Procurorul” a încheiat prin a deplânge situaţuia în care se află Dinamo, specific stadionul echipei sale de suflet.

Cornel Dinu, operat de urgenţă la Spitalul Floreasca

Am avut noroc cu prietenul meu Gabriel Constantinescu. A venit aseară la ora 22 special pentru mine, după o zi întreagă de consultaţii ca să mă examineze şi apoi să mă opereze.

E cel mai bun gastroenterolog din România. El mi-a făcut şi prima colonoscopie, în 2009. Gabi e un tip nemaipomenit, e un medic excepţional. Îl cunoaşte toată România.

Mare rapidist. Mi-a explicat că 10% problemele astea sunt de la esofag, 60% de la stomac şi 30% de la colon. Nu vreau să mă gândesc că şi tata, şi fratele meu au murit din cauza cancerului de colon.

Nu cred că mă lasă acasă până după Paşte. Nici nu mă pot mişca deocamdată din pat. Nu am mâncat nimic de două zile. Sunt hrănit şi hidratat prin perfuzii.

Îmi face rău să mă uit (n.r- din Spitalul Floreasca) la stadionul tinereţii mele. A ajuns o ruină”, a declarat Cornel Dinu, pentru Fanatik.

Afla mai multe despre: cornel dinu 

viewscnt
Articole similare