You are here:

ULTIMA ORĂ! Dan Petrescu, aproape de lovitura carierei! Clubul din Anglia a făcut azi un anunţ bombă

ULTIMA ORĂ! Dan Petrescu, aproape de lovitura carierei! Clubul din Anglia a făcut azi un anunţ bombă

Fotbal

Comentarii

Dan Petrescu îşi poate îndeplini visul. El ar putea ajunge în Anglia, la fosta sa echipă, Sheffield Wednesday

Dan Petrescu poate semna cu Sheffield Wednesday. Clubul şi-a demis din nou antrenorul

După numai 10 meciuri la cârma echipei Sheffield Wednesday, antrenorul Tony Pulis a fost demis: ”Rezultatele, dar şi jocul prestat, nu au fost la înălţimea aşteptărilor. Au fost de asemenea şi alte probleme care ne-au condus către această decizie. Pur şi simplu, situaţia în care am ajuns nu este acceptabilă. Este vital pentru noi să ne menţinem în Championship şi am simţit că trebuie să facem această schimbare acum, pentru că ne dorim să avem şanse importante să ne îndeplinim obiectivul” a explicat preşedintele clubului, Dejphon Chansiri.

Potrivit The Guardian, Neil Thompson, antrenor la prima echipă, va prelua antrenamentele echipei începând de marţi. El va pregăti formaţia pentru partida cu Middlesbrough.

Pulis pleacă de la Sheffield Wednesday după ce a obţinut o singură victorie, 1-0 cu Coventry. Experimentatul tehnicianu nu a putut resuscita echipa, care ar putea ajunge acum la Dan Petrescu.

Presa din Arabia Saudită a dezvăluit în urmă cu câteva zile, că tehnicianul român ar urma să refuze Al Nassr, pentru că este dorit în Anglia, de Sheffield Wednesday:

”Se pare că Dan Petrescu nu îl va înlocui pe Rui Vitoria, la al Nassr, ci mai degrabă este mai aproape de a experimenta provocarea numită Sheffield Wednesday, în Anglia. Românul e în fruntea unei liste lungi de candidaţi, care îl include şi pe Claude Boyle, dar Petrescu rămâne favoritul numărul unu” au anunţat recent, jurnaliştii de la So3ody Sports. De precizat că Sheffield Wednesday este echipa care l-a adus pe Dan Petrescu în Anglia, în 1994, iar în 1996 a plecat la Chelsea.

Dan Petrescu şi CFR Cluj s-au despărţit în urmă cu trei săptămâni, după ce contractul a fost reziliat pe cale amiabilă, iar de atunci s-au speculat multe pe seama viitorului "Bursucului". Antrenorul a fost dat, de presa din Scoţia, ca viitorul antrenor de la Celtic - în contextul unor speculaţii prinvind demiterea lui Neil Lennon, dar şi la Al Nassr sau Ludogoreţ.

"M-au sunat foarte mulţi impresari, dar deocamdată doar discuţii. De o lună şi ceva am spus că am nevoie de o pauză, şi clubul cred că are nevoie de altceva, şi jucătorii. Mă bucur că cei de la CFR au reuşit să aducă un antrenor foarte bun", a fost anunţul făcut de Dan Petrescu la plecarea din România.

Sheffield Wednesday ocupă locul 23 din 24 de echipei câte are a doua ligă engleză. Formaţia a obţinut numai 13 puncte în 21 de meciuri şi a marcat doar 12 goluri.

  • 215 meciuri are Dan Petrescu, ca jucător, în Premier League
  • 23 de goluri a marcat în prima ligă din Anglia
  • 4 goluri a marcat la Sheffield Wednesday pentru care a jucat între 1994 şi 1996

Afla mai multe despre: dan petrescusheffield wednesday 

viewscnt
Articole similare