Josep Maria Bartomeu, preşedintele Barcelonei, nu are de gând să demisioneze, chiar dacă împotriva sa şi a echipei sale de conducere va fi organizat un vot de neîncredere, după ce s-au strâns peste 16.000 de semnături pentru acest referendum.
În septembrie, unul dintre candidaţii la alegerile pentru preşedinţia Barcelonei, Jordi Farre, a iniţiat o moţiune de cenzură împotriva cabinetului Bartomeu. Moţiunea a trecut, după ce s-au strâns peste 16.000 de voturi împotriva echipei lui Josep Maria Bartomeu, dar se pare că acesta nu are de gând să-şi dea demisia.
Jurnalistul Josep Soldado de la El Chiringuito TV susţine că Josep Maria Bartomeu nu are de gând să-şi dea demisia şi să plece de la conducerea Barcelonei, în ciuda moţiunii de cenzură şi a referendumului de neîncredere care urmează.
BREAKING NEWS | Scaunul lui Bartomeu se clatină serios!
Semnăturile strânse împotriva lui Josep Maria Bartomeu în cadrul moţiunii de cenzură au ajuns pe masa clubului, care le validează ţinând cont că la această oră s-au adunat cele 16.521 necesare şi corecte, scrie MARCA. Va fi organizat un vot de neîncredere şi dacă în cadrul acestui vot de neîncredere va reieşi faptul că membrii cotizanţi nu au încredere în conducerea clubului, vor fi organizate alegeri anticipate.
Bartomeu devine al treilea preşedinte din istoria Barcelonei care se va confrunta cu un astfel de vot. La precedentele două ”sesiuni” niciuna dintre încercări nu a avut succes, iar preşedinţii au rămas în funcţie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: josep maria bartomeu, demisie, fc barcelona