Managerul general al FCSB, Mihai Stoica, a anunţat cine îi ia locul de delegat lui Mihai Pintilii pe banca echipei la meciurile oficiale. De asemenea, inclusiv MM a anunţat că se mută în lojă, unde va sta şi antrenorul.
Schimbare pe foaia FCSB! Cine îi ia locul de delegat lui Mihai Pintilii
Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis pedeapsa pentru Mihai Pintilii, antrenorul care conduce de fapt FCSB în faţa deţinătorului licenţei Pro, Leo Strizu.
Federalii l-au suspendat pentru patru meciuri pe Mihai Pintilii, după ce plângerea a venit din partea şefului şcolii de antrenori, Lucian Burchel, care a acuzat că antrenorul a dat indicaţii în timpul meciurilor şi a participat la acţiuni dedicate doar deţinătorului licenţei Pro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru finalul sezonului regulat, FCSB a decis cine e înlocuitorul lui Pintilii ca delegat pe banca echipei, în Superligă.
Marius Ianuli, team manager la FCSB, va fi trecut pe foaie, iar antrenorul de facto trece în lojă.
”(n.r. în locul lui Pintilii, stă altcineva pe bancă?) Da, Marius Ianuli”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
Şi Mihai Stoica dispare de pe banca FCSB
Vizibil deranjat de decizia luată la comisia FRF, managerul general al FCSB a anunţat că părseşte şi el banca tehnică şi va urmări meciurile din loja stadionului, alături de alţi oficiali.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Şi nu stau eu pe bancă cum scrie presa, eu stau în lojă cu Pintilii. Nu vreau să stau pe bancă. (n.r. de ce?) Pentru că am 58 de ani.
(n.r. şi?) Nu am chef să stau pe bancă, acolo se trăieşte cu o intensitate mai mare şi am alte priorităţi. Mă protejez, exact. Nu o să mai fiu responsabil cu copiii de mingi, ca până acum, o să stau în tribună”, a adăugat expertul Orange Sport.
Până la finalul sezonului, FCSB mai joacă împotriva echipelor: Petrolul Ploieşti, acasă, UTA, în deplasare, şi cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în deplasare.
Joi, de la 20:00, FCSB joacă pe Arena Naţională contra Petrolului Ploieşti, în direct pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro.
- Citește și
- "E în regulă să apari cu o astfel de căciulă?". Reacţia lui MM Stoica după ce a văzut sigla cu care s-a afişat Adi Mutu: "Nu ştiu, dar aşa pare" | VIDEO
- Prima reacţie a lui MM Stoica după ce Pintilii a fost suspendat de FRF: ”E o vânătoare. Îl felicit pe Burchel. Trebuia să fiu şi eu suspendat?” | EXCLUSIV
- "Bucurie, extraz, cred că au fost toate în seara asta". Dragoş Grigore a fost dublat de un coleg de la Rapid: "Ne aşteptăm să-l cheme şi la Gala FIFA" | VIDEO
- ”De la agonie la extraz într-un minut. Dragoş Grigore nu trebuia să fie nici în lot”. Ce a declarat Mutu după victoria in extremis obţinută de Rapid la Botoşani
- Stoican, mulţumit în ciuda înfrângerii cu Rapid: ”Am controlat jocul, dar am primit un gol senzaţional, apoi încă unul extraordinar”
- VIDEO | Dragoş Grigore, gol de trei puncte din foarfecă, în prelungiri! Execuţie cum se vede rar în fotbalul românesc
- FCSB, Petrolul şi FC Argeş, sancţionate după meciurile din ultimele două etape! Ce amenzi au primit
- Andrei Ivan a avut puterea să recunoască după victoria la limită a Universităţii Craiova cu FC Argeş: "Nici mie nu mi-a ieşit nimic"
- ”Ne arăta la sfârşit ce probleme are”. MM a analizat o posibilă eliminare în U Craiova - FC Argeş şi nu a ratat şansa de a îl ironiza pe Armaş | VIDEO EXCLUSIV
- ”Tofan n-a gestionat faza cum trebuie. Nu ştiu dacă pleacă Marius Croitoru”. Constantin Schumacher a tras concluziile după un nou eşec al lui FC Argeş
- Mourinho, acuzat că l-ar fi huiduit pe un tânăr fotbalist numit Alexandru Miloiu la un meci de juniori! ”The Special One” i-a îndemnat pe micii fotbalişti ai Romei să tragă de timp
- ”Intrăm în istorie”. Cu ce se mândreşte Eugen Neagoe după victoria la limită obţinută cu FC Argeş: ”Lucrurile astea ar trebui remarcate”
- Un designer român cunoscut, omul care îi face lui Becali hainele cu însemnele crucii! Preţul halucinant al acestora: ”Sunt exclusiv la comandă”
- Declaraţia lui Straton despre FC Argeş l-a indignat pe MM Stoica! "Aruncă o 'şopârlă'. Nu m-aş bucura să am la echipă fotbalişti care vin cu lucruri de astea"
- Absenţă importantă pentru Botoşani la meciul cu Rapid! Jucătorul a aflat în ultimul moment că nu va putea juca. Care este motivul | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: mihai stoica, mihai pintilii, inlocuitor fcsb, antrenor fcsb