Jose Mourinho va antrena AS Roma începând cu sezonul viitor.
Potrivit Il Messaggero, una dintre primele mutări pe care Mourinho vrea să le facă este să-l aducă aproape de echipă pe Daniele De Rossi, fotbalist de legendă al romanilor.
El ar putea deveni unul dintre secunzii lui Mourinho, aşa cum portughezul a mai procedat şi la alte cluburi.
Fostul mare mijlocaş al romanilor a început să colaboreze cu Roberto Mancini, selecţionerul Italiei, dar sursa citată anunţă că ar fi tentat să accepte o revenire la AS Roma alături de Jose Mourinho.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mourinho este aşteptat să facă schimbări masive la AS Roma, pe care presa italiană scrie că noul proprietar, Dan Friedkin vrea să o transforme într-o forţă a Europei. Portughezul primeşte 16 milioane pe sezon în primii doi ani (9 milioane achitaţi de Tottenham, clubul care l-a demis în urmă cu câteva săptămâni) şi 7.5 milioane în cel de-al treilea an.
De Rossi, o legendă pentru AS Roma
- 19 ani a jucat Daniele de Rossi pentru AS Roma
- 3 trofee a cucerit el în tricoul romanilor
- 117 selecţii are pentru naţionala Italiei, toate în perioada în care a jucat pentru AS Roma
- 616 meciuri a adunat Daniele de Rossi pentru Roma
- 63 de goluri a marcat mijlocaşul italian
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: jose mourinho, as roma, daniele de rossi