You are here:

ULTIMA ORĂ | PAOK şi Xanthi, retrogradate din prima ligă greacă? "Pistolarul" Savvidis ar controla ambele cluburi

ULTIMA ORĂ | PAOK şi Xanthi, retrogradate din prima ligă greacă? "Pistolarul" Savvidis ar controla ambele cluburi
Comentarii

Scandal uriaş în Grecia. PAOK Salonic, care anul trecut a reuşit un event istoric cu Răzvan Lucescu la cârmă, şi Xanthi ar putea fi retrogradate din prima ligă din Grecia.

Totul din cauza lui Ivan Savvidis (60 de ani), patronul campioanei Greciei. PAOK şi Xanthi sunt două echipe pe care Răzvan Lucescu le-a pregătit în ultimii ani, iar acum ar putea fi retrogradate din prima ligă a Greciei din cauză că ar avea acelaşi patron. Savvidis este, în mod oficial, patron la PAOK Salonic, dar presa din Grecia scrie că ar controla şi Xanthi.

Un comitet de conducere al sportului profesionist din Grecia a propus această măsură din cauza implicării patronului Ivan Savvidis la ambele cluburi. Ivan Savvidis a devenit patron la PAOK Salonic în 2012 şi, recent, a fost acuzat că este implicat şi în conducerea celor de la Xanthi, printr-o firmă pe care o deţine în Cipru, conform Protothema.gr.

Decizia comitetului sportiv din Grecia a venit în urma unui vot în cadrul unei şedinţe. Concret, dintre cei cinci membri, patru au votat afirmativ că Savvidis este implicat la conducerea ambelor cluburi, iar trei au votat retrogradarea echipelor PAOK şi Xanthi.

Răzvan Lucescu a antrenat la Skoda Xanthi din 2014 până în 2017.

Afla mai multe despre: paok salonicivan savvidisxanthigrecia 

viewscnt
Articole similare