You are here:

ULTIMĂ ORĂ | Răzbunare, dulce răzbunare. Gigi Becali i-a găsit înlocuitor lui Bălgrădean. Transferă un portar chiar de la CFR Cluj

ULTIMĂ ORĂ | Răzbunare, dulce răzbunare. Gigi Becali i-a găsit înlocuitor lui Bălgrădean. Transferă un portar chiar de la CFR Cluj

FCSB

Comentarii

Gigi Becali nu are de gând să termine sezonul cu Andrei Vlad sau cu Toma Niga între buturi. Finanţatorul lui FCSB vrea să aducă neapărat un portar cu experienţă.

Conform prosport.ro, directorul sportiv al roş-albaştrilor, Mihai Stoica, a început căutările, iar cea mai la îndemână soluţie este Cosmin Andrei Vîtcă. Goalkeeperul în vârstă de 37 de ani nu are angajament şi ar putea juca în orice clipă la FCSB.

Ultima echipă la care a evoluat Vîtcă este chiar rivala la titlu a roş-albaştrilor, CFR Cluj. Portarul şi-a reziliat contractul pe care îl avea cu campioana României la finalul anului trecut.

Gigi Becali, răspuns pentru CFR Cluj după transferul lui Bălgrădean

Becali a decis să îl readucă la FCSB pe Vîtcă după ce ardelenii l-au semnat „pe ascuns” pe Cristian Bălgrădean, fotbalist intrat în ultimele şase luni de contract. Vîtcă a mai jucat în tricoul roş-albastru în perioada 2007-2010, dar nu a avut atunci parte de prea multe şanse, el fiind de cele mai multe ori a treia opţiune după Zapata şi Tătăruşanu.

Vîtcă, portar care de-a lungul carierei a evoluat la echipe precum Bihor Oradea, Oţelul Galaţi, FCSB, Gaz Metan Mediaş, Rapid, Viitorul, CFR Cluj şi FC Voluntari, a confirmat interesul vicecampioanei României:

„Am auzit şi eu ceva de un interes, dar nu am vorbit încă cu nimeni. O să mă gândesc foarte bine zilele acestea şi voi lua o decizie. În fotbal se poate orice. Dacă mă gândesc bine am o datorie morală faţă de Gigi Becali, care a dat bani pe mine, când m-a luat de la Oţelul şi am plecat gratis”, a declarat Cosmin Vâtcă pentru ProSport.

Afla mai multe despre: gigi becalivâtcăcfr clujbălgrădean 

viewscnt
Articole similare