Mikel Arteta, antrenorul lui Arsenal, are pe lista de transferuri un nume-surpriză din fotbalul european, având în vedere posibilităţile financiare ale "Tunarilor". Presa internaţională scrie despre oferta pe care Arsenal a înaintat-o deja pentru transfer.
Arsenal a pus ochii pe Borja Mayoral (26 de ani), acum golgheter la Getafe, fostul fotbalist al lui Real Madrid. Presa din Spania anunţă că "Tunarii" au pus deja pe masă o ofertă de 25 de milioane de euro pentru serviciile lui Mayoral, atacant spaniol care traversează un moment fast de formă.
Borja Mayoral, la Arsenal pentru 45 de milioane de euro?
În ciuda ofertei de 25 de milioane de euro, Arsenal a primit un refuz din partea madrilenilor de la Getafe, care i-au stabilit un preţ aproape dublu lui Borja Mayoral. The Sun anunţă că, dacă-l vrea, Arsenal trebuie să plătească 45 de milioane de euro pentru semnătura atacantului spaniol.
Este un semn, interpretează englezii, că Getafe vrea să-şi păstreze lotul intact în această perioadă de mercato. Interesul lui Arsenal pentru el accentuează momentul bun de formă pe care îl traversează Borja Mayoral, care poate face un salt important, dacă acum, atunci în vara lui 2024.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Borja Mayoral a marcat 14 goluri şi a livrat o pasă de gol în 22 de meciuri (1653 de minute) din toate competiţiile sezonului la Getafe.
- 15 milioane de euro este cota de piaţă a lui Borja Mayoral în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: borja mayoral, transfer, arsenal, oferta, premier league