You are here:

Ultimul "meci"! CSA Steaua a demarat procesul care o poate lăsa pe FCSB fără palmares. La mijloc sunt 56 de ani de istorie

Ultimul "meci"! CSA Steaua a demarat procesul care o poate lăsa pe FCSB fără palmares. La mijloc sunt 56 de ani de istorie

Superliga

Comentarii

CSA Steaua revendică în mod oficial palmaresul Stelei din perioada 1947 - 2003 şi a iniţiat în acest sens un proces în urma căruia va deveni clar care este "adevărata Steaua", anunţă ProSport.

Conform sursei citate, acţiunea a fost înregistrată de juristul CSA Steaua, Florin Talpan, la Tribunalul Bucureşti. Acesta vizează o sentinţă definitivă care să le interzică reprezentanţilor FCSB să-şi mai atribuie în orice fel palmaresul echipei roş-albastre.

"Palmaresul echipei de fotbal Steaua nu este şi nu a fost niciodată al FC FCSB şi al domnului Becali. Palmaresul este al celui care-l face, nu se poate înstrăina, iar titlurile până în 2003 au fost obţinute de sportivii legitimaţi la clubul Armatei. E timpul să punem capăt folosirii abuzive a performanţelor Stelei de către clubul domnului Becali", a declarat Florin Talpan, pentru ProSport.

Cu ce mai rămâne FCSB, dacă CSA Steaua câştigă procesul

Decizia instanţei va fi una edificatoare în ceea priveşte adevărata continuatoare a clubului înfiinţat în 1947. În 2014, Gigi Becali a pierdut dreptul de a folosi marca Steaua, în urma unui proces iniţiat tot de Florin Talpan, iar în 2016 Curtea de Apel a decis ca patronul FCSB să nu mai poată folosi numele "Steaua" pentru actuala echipă. Totuşi, reprezentanţii FCSB continuă să se refere la echipa lor drept "Steaua" şi susţin că palmaresul echipei din 1947 şi până în prezent le aparţine.

Practic, CSA Steaua cere acum o decizie clară prin care să se specifice dacă palmaresul constând în 21 de titluri de campioană a României, 22 de Cupe ale României, 4 Supercupe ale României, a Cupei Campionilor Europeni din 1986 şi a Supercupei Europei din 1987 aparţine clubului Armatei sau FCSB-ului.

În cazul în care instanţa va da şi de această dată câştig de cauză clubului reprezentat în instanţă de Florin Talpan, FCSB va mai păstra în palmares doar cele 5 titluri cucerite  din 2003 şi până în prezent, plus trei Cupe ale României şi două Supercupe.

Afla mai multe despre: csa steauafcsbpalmaresproces 

viewscnt
Articole similare