You are here:

Ultimul termen în dosarul Geaninei Terceanu cu Borcea şi fraţii Becali. DNA cere pedeapsa maximă!

Ultimul termen în dosarul Geaninei Terceanu cu Borcea şi fraţii Becali. DNA cere pedeapsa maximă!

Fotbal

Comentarii

Procurorii au cerut, marţi, la ultimul termen, pedeapsa maximă pentru fosta judecătoare Geanina Terceanu, respectiv 8 ani de închisoare, în dosarul în care aceasta e acuzată că a luat în tranşe 220.000 de euro mită ca să-i achite pe Cristian Borcea şi Ioan şi Victor Becali în dosarul Transferurilor.

"Solicităm o pedeapsă maximă prevăzută de lege, 8 ani. Inculpata a avut iniţitativa de a lua legătura cu inculpaţii Becali Ioan şi Becali Victor, era conştientă de impact, aceste împrejurări fac ca noi să solicităm o pedeapsă maximă. Facem referire că a primit o sumă de 10.000 de euro deplasându-se personal la stadionul Steaua, ulterior a pretins acestora o sumă de 70.000 de euro, s-a deplasat personal la locuinţa lui Becali Ioan, apoi a primit o altă sumă de 10.000 de euro, apoi 40.000 de euro şi în vara anului 2009, s-a deplasat personal la locuinţa lui Ioan Becali de la care a primit suma de 10.000 de euro. Înainte de finalizarea cercetărilor, inculpata a pretins 105.000 de euro pentru a pronunţa o soluţie de achitare, suma primita efectiv în martie 2012, înainte de pronunţarea soluţiei în cauză", a arătat procurorul DNA, în sala de judecată citat de Mediafax.

Totodată, procurorul a cerut majorarea pedepselor pentru Cristian Borcea, având în vedere antecedentele sale penale, şi pentru fraţii Becali, care au fost beneficiarii actului de corupţie. Avocaţii acestora au solicitat, la rândul lor, achitare şi eliberare.

Afla mai multe despre: ioan becalivictor becalicristi borceaprocesjudecata 

viewscnt
Articole similare