Tehnicianul echipei Leicester City, Brendan Rodgers, a declarat că a avut coronavirus şi a învins boala, relatează bbc.com.
“Abia mai puteam să merg şi mi-a amintit de vremea când am urcat pe muntele Kilimanjaro. Cu cât ajungeai mai sus cu atât aveai mai multe probleme de aclimatizare şi îţi era mai greu să respiri”,a explicat Rodgers, care a urcat pe Kilimanjaro în 2011, în scop caritabil.
“Am avut o săptămână liberă atunci când trebuia să jucăm cu Watford (14 martie) şi săptămâna următoare am început să am probleme. Trei săptămâni nu am avut miros sau gust. Nu aveam putere, iar după o săptămână soţia mea era la fel. Am fost testaţi amândoi şi s-a descoperit virusul la amândoi. Îmi amintesc că am încercat să alerg prima dată după ce m-am îmbolnăvit şi mi-a fost greu să parcurg 10 yarzi. Nu mi-era poftă de nimic şi aveam senzaţia ciudată de a mânca fără să gust şi să miros ce mănânc. Totul m-a făcut să apreciez cu adevărat cum este să fiu în formă şi sănătos”, a declarat tehnicianul.
Brendan Rodgers este antrenorul echipei Leicester City din februarie 2019 şi are contract până în 2025.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: brendan rodgers, leicester, coronavirus