You are here:

Un baschetbalist, absolvent Harvard College, va juca la U BT Cluj

Un baschetbalist, absolvent Harvard College, va juca la U BT Cluj

Baschet

Comentarii

Baschetbalistul american Brandyn Curry, absolvent Harvard College în urmă cu cinci, va evolua în viitorul sezon la U Banca Transilvania Cluj. Dublu MVP în campionatul Olandei, Curry a fost adversarul U BT Cluj în FIBA Europe Cup, competiţie în care va juca şi în stagiunea 2019-2020 cu noua sa echipă.

Brandyn Curry are 28 de ani, 1.85 metri şi evoluează pe postul de conducător de joc, iar ultima dată a activat în prima ligă franceză, la ESSM Le Portel.

El a jucat pentru Harvard College în Divizia I din NCAA, iar cariera profesionistă a început-o în Europa, la Den Bosch Basketball. În Olanda a fost desemnat de două ori MVP al campionatului, prima dată cu Den Bosch, iar a doua oară cu Donar Groningen, echipă care a fost adversara U BT Cluj în FIBA Europe Cup.

Alte echipe la care a jucat pe continent: Eisbären Bremerhaven (Germania) şi Helios Suns (Slovenia).

”Sunt foarte încântat că mă voi alătura echipei U Banca Transilvania. Am fost foarte impresionat de club când am jucat împotriva voastră în FIBA Europe Cup. Am auzit numai lucruri bune despre echipă. Am fost atras de ambiţiile măreţe ale echipei, precum şi de oportunitatea de a evolua sub comanda antrenorului Duško Vujošević. Am aşteptări mari de la campionatul României şi sper să ne bucurăm de succes în FIBA Europe Cup. Eu şi soţia mea de abia aşteptăm să sosim la Cluj-Napoca”, a declarat Curry după parafarea înţelegerii cu U BT.

În sezonul 2019-2020, U Banca Transilvania Cluj va evolua şi în FIBA Europe Cup, competiţie în care România va mai fi reprezentată de finalista Ligii Naţionale, CSU Sibiu.

În 2019, U BT Cluj a încheiat Liga Naţională cu medalia de bronz.

Afla mai multe despre: currybaschetu bt cluj 

viewscnt
Articole similare