You are here:

Un club din Liga 1 are un nou preşedinte. A lăsat Federaţia Română de Fotbal pentru un proiect interesant

Un club din Liga 1 are un nou preşedinte. A lăsat Federaţia Română de Fotbal pentru un proiect interesant

Superliga

Comentarii

Ciprian Paraschiv, fost manager pentru dezvoltare în cadrul Federaţiei Române de Fotbal este noul preşedinte al clubului Poli Iaşi.

Pe lângă numirea lui Mircea Rednic în funcţia de antrenor principal, Poli Iaşi l-a numit în funcţia de preşedinte pe Ciprian Paraschiv, fost membru al echipei Răzvan Burleanu de la Federaţia Română de Fotbal.

Paraschiv a fost Manager pentru Dezvoltare fotbalistică al FRF, precum şi responsabil al Comisiei pentru Futsal şi Fotbal pe plajă. Totodată, el a fost unul dintre reprezentanţii României la Comisiile UEFA. ”Adrian Ambrosie nu va mai fi preşedintele clubului de la 1 februarie. Locul acestuia va fi luat de domnul Ciprian Paraschiv. Sunt două lucruri care relansează din punctul meu de vedere viaţa fotbalistică la Iaşi”, a declarat şi primarul Iaşiului, Mihai Chirica.

Paraschiv a fost fotbalist la Politehnica Iaşi şi după ce s-a lăsat de fotbal a fost cadru didactic la Universitatea de Medicină Iaşi. Noul proiect al ieşenilor va depinde de aici încolo de experienţa sa şi a noului antrenor Mircea Rednic. Iar la Iaşi, ambiţiile nu sunt deloc mici. 

Afla mai multe despre: frfciprian paraschiv 

viewscnt
Articole similare