Luton Town, formaţie nou-promovată în Premier League, a fost amendată după ce suporterii săi au intonat cântece homofobe în timpul unui meci.
Luton Town, amendat pentru cântece homofobe
Clubul englez Luton Town a fost amendat cu 120.000 de lire sterline (137.000 de euro) pentru cântece homofobe cântate de către suporterii echipei în timpul meciului din Premier League disputat împotriva formaţiei Brighton, în august, a anunţat joi Federaţia de Fotbal engleză (FA).
Formaţia engleză trebuie să plătească o amendă de 137.000 de euro şi i se va impune, de asemenea, un plan de acţiune pe doi ani pentru a îmbunătăţi comportamentul susţinătorilor săi.
”Luton a recunoscut că nu s-a asigurat că spectatorii şi/sau suporterii săi s-au comportat într-o manieră ordonată”, se arată în declaraţia FA.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Clubul a emis o declaraţie prin care a acceptat decizia: ”Fiind un club incluziv, prietenos cu familia, Luton Town detestă scandările ofensatoare, ca acestea, şi are o politică de toleranţă zero faţă de orice fel de discriminare.
Cei implicaţi au săvârşit o infracţiune şi orice persoană identificată ulterior va primi interdicţie din partea clubului, putând fi supusă unei anchete a poliţiei”, se arată în comunicat.
Luton Town este pe locul 17 în clasament, cu şase puncte după 12 etape.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- ”Maşinăria” de goluri de la AC Milan e gata de debut! Puştiul de 15 ani îşi freacă mâinile de bucurie după România - Elveţia
- ”E aproape de Cristiano Ronaldo”. A fost idol la FCSB şi acum se duelează cu starul portughez: ”Uită-te la el cum arată” | EXCLUSIV
- Ofertă din Premier League pentru un fotbalist din Superligă. Jucătorul recunoaşte: ”Ştiam de discuţii!”
Afla mai multe despre: luton town, premier league, cantece homofobe