În vârstă de 39 de ani, fostul fotbalist georgian Kakha Kaladze a fost ales în funcţia de primar al oraşului Tbilisi, conform presei internaţionale.
După numărătoarea realizată la 737 de secţii de votare din capitala Georgiei, fostul fotbalist a obţinut 51,06% din totalul voturilor.
În perioada 2001-2010, Kaladze a evoluat pentru AC Milan şi a cucerit alături de italieni de două ori Liga Campionilor, o dată campionatul, Supercupa Italiei, Cupa Italiei, Supercupa Europei, tot de două ori, şi Campionatul Mondial al Cluburilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pe lângă cele opt trofee câştigate cu AC Milan, Kaladze şi-a mai trecut în palmares ale cinci titluri naţionale şi patru Cupe ale Georgiei, cu Dinamo Tbilisi, trei titluri şi o cupă în Ucraina, alături de Dinamo Kiev. În perioada 2001 – 2011, Kaladze a fost desemnat de cinci ori fotbalistul georgian al anului.
În 2012, Kakha Kaladze s-a retras din activitatea sportivă şi a intrat în politică. În octombrie 2012, fostul fotbalist a devenit ministru al Energiei şi vicepremier, funcţii din care a demisionat în iulie 2017, pentru a candida la primăria oraşului Tbilisi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: kakha kaladze, tbilisi, georgia, ac milan, champions league, liga campionilor