Fostul arbitru, Aurelian Bogaciu, a acceptat să vorbească după 9 ani de tăcere! A fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, dar n-a mai fost primit de Vasile Avram, atunci preşedinte la CCA, să revină în prima ligă.
Acum a acceptat să vorbească despre un meci dubios, pe care l-a arbitrat! Evită să dea alte detalii, dar recunoaşte discuţii incredibile care au avut loc.
"Am simţit... Erau lucruri care mă depăşeau, dar mi-am văzut de jocul meu. Înaintea acelui meci, pe culoar, unul dintre asistenţi s-a dus să verifice jucători de lanţuri, apărători, chestii clasice. Şi acel asistent s-a întors şi mi-a spus: "Am auzit că unul dintre jucători a transmis colegilor «Să nu uităm să nu dăm gol!»". "Hai, mă, poate ţi s-a părut!", i-am spus. Am dat drumul la meci, am intrat în febra lui, nu-mi stătea capul să mă gândesc la asta.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La pauză, în cabină, eu uitasem complet, dar colegul de brigadă îmi zice. "Ai văzut, mă, că ăştia n-au dat gol?". În a doua repriză nici măcar nu s-au mai apropiat de poartă! Meciul s-a terminat 1-0, au dat adversarii un gol cu capul de la 15 metri. După meci, patronul echipei care a pierdut dădea vina pe arbitri că dacă nu era ofsaid la o fază se termina 1-1!", a spus Bogaciu pentru Gazeta Sporturilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: aurelian bogaciu, interviu, dezvaluiri, premiera, penescu, scandal