You are here:

Un fost patron din Liga 1 i-a vândut lui Dan Şucu reţeta succesului la Rapid! "Unde ar fi azi Real, Barcelona sau City dacă nu făceau asta?"

Un fost patron din Liga 1 i-a vândut lui Dan Şucu reţeta succesului la Rapid! "Unde ar fi azi Real, Barcelona sau City dacă nu făceau asta?"

Rapid

Comentarii

Situaţia de la Rapid Bucureşti continuă să fie urmărită cu mare atenţie de un fost patron din Liga 1. Dan Şucu a fost tras la răspundere pentru felul în care sunt gestionate transferurile, însă a primit şi un sfat pentru a duce clubul din Giuleşti la nivelul dorit al performanţelor.

"Continuând în felul acesta, Şucu va rămâne 'singur împotriva tuturor'"

S-a instalat criza la Rapid Bucureşti, conform afirmaţiei lui Cristi Săpunaru. De pe locul 12 în Superliga, Marius Şumudică a anunţat o decizie radicală care urmează să fie luată în zilele următoare, iar în mijlocul evenimentelor a intervenit Marian Iancu. 

Fostul patron de la Poli Timişoara, cândva una dintre echipele puternice ale Ligii 1, a analizat situaţia de la Rapid, de la conducere până la nivelul lotului. 

"Văd, aud şi citesc că însuşi antrenorul renegat în Giuleşti cu puţin timp urmă vopseşte cu drag şi încă fără motiv statuia conducătorului iubit. Îl înţeleg, dar nu-l apreciez pentru asta. Sunt multe alte lucruri pentru care se califică sau poate are clauză în contract să pupe acolo de unde a fost scuipat acum ceva timp?! Despre cultul mediatic mincinos al personalităţii lui Sucu discutăm cu altă ocazie.

Poate odată cu legitimarea celor doi atacanţi (n.r. - N'Jie şi Boupendza) vin rezultate şi vremuri mai bune iar noi, subiectivi fiind, vom uita să mai avem 'răutăţi' obiective. Amin! Până atunci, Şucu trebuie să facă un real efort financiar din propriul buzunar pentru a se ridica la nivelul clubului pe care-l conduce. Trebuie lăsate fentele acolo jos pe gazon şi începute investiţii serioase pe termen lung în super-talente şi jucatori de obiectiv pentru a crea un grup solid şi omogen. Unde sunt atacanţii ? În acte măria ta. 

O să răspundă Moldovan şi Şumudică! Ok, avem, sunt pe vine, dar încă nu-i vedem pe teren în etapa a douăsprezecea. Nu trebuia finanţat clubul din puţina valoare acumulată conjunctural.  Continuând în felul acesta, în scurt timp patronul Şucu va rămâne 'singur împotriva tuturor'. Şi sunt mulţi", a declarat Marian Iancu, pentru Orangesport.ro. 

Marian Iancu i-a dat lui Dan Şucu reţeta succesului la Rapid: "Real, Barcelona, City au făcut-o"

Marian Iancu a investit 28 de milioane de euro la Poli Timişoara, cu care a fost aproape să câştige campionatul şi a oferit surprize în cupele europene. 

Acum, fostul patron din Liga 1 a cerut investiţii mari din partea lui Dan Şucu şi a dat exemplul echipelor mari. 

"Calitatea unei echipe şi rezultatele ei sunt egale cu suma talentelor individuale ce o compun la un moment dat. Cum crede oare domnul Şucu că va reuşi vreodată să-şi atingă obiectivele asumate dacă permanent vinde jucătorii exponenţiali pentru ca ulterior, panicat, sa culeagă din piaţă extracomunitari disponibili, cunoscuţi cu probleme extrasportive sau refuzaţi de alţii. 

Nu o luaţi personal. Voi aprecia sincer managementul clubului odată ce acesta se va manifesta profesionist, iar rezultatele vor avea continuitate. Până atunci, spre atenta analiză vă întreb retoric: unde ar fi azi Real Madrid, Barcelona, Manchester United, Manchester City sau multe alte supercluburi dacă nu ar fi driblat cu mare talent fair-play-ul financiar corporate?! Unde au ajuns azi fotbalistic? 

La ce nivel sunt doar pentru că patronatul nu s-a uitat niciodată în contabilitatea cluburilor, băgând adânc mâna in buzunar ori de câte ori a fost nevoie? Aceasta este reţeta sigură să ţineţi clubul departe de colaps financiar, dacă asta e ţinta şi ulterior să căpătaţi pedigree european. Măcar acum la început de drum trebuie un efort financiar real. 

Cu elefanţii ăştia, care au sfidat cifrele va trebui să concuraţi. Acum nu puteţi. Ăştia sunt cei care cumpără şi folosesc valoarea şi talentul pe care-l vindeţi voi prematur", a mai spus fostul patron de la Poli Timişoara despre situaţia de la Rapid Bucureşti, pentru Orangesport.ro. 

Afla mai multe despre: dan sucudan sucu rapidmarian iancu poli timisoaramarian iancu rapidmarius sumudica 

viewscnt
Articole similare